Nicolae Duduianu, fondatorul „Clanului Duduienilor”, a murit în penitenciar. Tatăl lui Emi Pian suferea de probleme cardiace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Duduianu (stânga) alături de Gabriel Duduianu. Imagine: Gabriel Duduianu / Facebook
Nicolae Duduianu (stânga) alături de Gabriel Duduianu. Imagine: Gabriel Duduianu / Facebook

Nicolae Duduianu – vechi interlop şi fondator al Clanului Duduianu – a murit la Spitalul Penitenciar Mioveni, unde era internat de o lună în urma unei afecţiuni cardiace. Starea de sănătate a lui Nicolae Duduianu s-a agravat din luna august, de când a aflat de la familie că fiul să, Emi Pian, fusese înjunghiat de un rival. Nicolae Duduianu nu ştia că Pian a murit, ci doar că starea lui era gravă.

„În seara zilei de 01.12.2020, la Penitenciarul Spital Mioveni a fost înregistrat decesul unei persoane private de libertate. Aceasta se afla internată la unitatea penitenciar-spital din data de 02.11.2020, fiind cunoscută cu multiple afecţiuni medicale cronice. Menţionăm că decesul indicat nu intră sub incidenţa actualului context epidemiologic,ci este asociat istoricului medical şi vârstei înaintatea persoanei. În conformitate cu prevederile legale s-a procedat la informarea: aparţinătorilor, Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, Judecătorului de supraveghere a privării de libertate”, se arată într-un comunicat al ANP.

Nicolae Duduianu a fost trimis  după gratii pentru tentativă de omor, după ce a lovit intenţionat cu maşina o altă persoană, despre care se crede că îi era rival.

Atunci când a aflat că Emi Pian a fost înjunghiat, Nicolae Duduianu a suferit un şoc. Surse apropiate clanului Duduianu susţin că bătrânul a suferit un atac de cord. Informaţia a fost confirmată şi de către oficiali ai Administraţiei Penitenciarelor unde acesta se afla încarcerat.

În acelaşi timp, reprezentanţii penitenciarului Rahova au precizat că „unitatea de deţinere nu a înregistrat, astăzi, 04.08.2020, niciun deces/nicio urgenţă medicală în rândul persoanelor private de libertate custodiate”.

Emi Pian, ucis de un rival în timpul unei partide de barbut

 

Arestarea lui Nicolae Duduianu, anul trecut, a creat o mare problemă interlopilor din Clanul Duduianu pentru că au rămas fără ultimul lider din „garda veche”. Nicolae Duduianu a fost trimis după gratii pentru tentativă de omor, după ce a lovit intenţionat cu maşina o altă persoană, despre care se crede că îi era rival. Fiul acestuia a preluat conducerea clanului. Florin Mototolea (39 de ani), cunoscut în lumea interlopă ca Emi Pian a fost înjunghiat în Bucureşti în noaptea de 3 spre 4 august.

Cel care l-a lovit pe Pian este un membru al unui clan rival, iar cei doi aveau aceeaşi ocupaţie: împrumutau cu camătă jucătorii de barbut. Asta făceau şi în noaptea de luni spre marţi, doar că în lumea lor nu e voie să împrumuţi acelaşi jucător. De aici s-a ajuns la un conflict, iar Pian a fost lovit cu un cuţit de mai multe ori. Liderul Clanului Duduianu a murit în drum spre spital.

Clanul condus de Emi Pian era recunoscut pentru scandalurile violente din Capitală. „Duduienii” dădeau bani cu camătă, se ocupau cu şantajul, traficul de droguri sau proxenetismul. 

Pe 20 iulie, mascaţii au descins la mai multe adrese ale unor interlopi din clanul Duduienilor, condus de Florin Mototolea, cunoscut ca Emi Pian. Procurorii instrumentau un dosar în care cei vizaţi erau acuzaţi de şantaj şi tâlhărie.

Plângerile penale au fost făcute de cunoscuţii manelişti Florin Salam şi Nicolae Guţă. Cei doi susţin că Duduienii i-au lăsat fără banii câştigaţi la mai multe petreceri sau i-au obligat să cânte gratuit. 13 interlopi au fost ridicaţi şi duşi la audieri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite