Motivarea condamnării record a fostului șef ANAF, mituit de Vântu cu 2,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel București, care l-a condamnat pe fostul vicepreședinte al ANAF, Șerban Pop, la 13 ani de închisoare pentru că a cerut o mită de cinci milioane de euro, din care a primit, 2,5 milioane de euro, de la Sorin Ovidiu Vântu, și-a motivat decizia.

Fostul vicepreședinte ANAF, Șerban Pop, a fost condamnat la 13 ani de închisoare FOTO Arhivă
Fostul vicepreședinte ANAF, Șerban Pop, a fost condamnat la 13 ani de închisoare FOTO Arhivă

În sentință, judecătorul care l-a condamnat pe Pop la 13 ani de închisoare arată că nu există dubii cu privire la luarea mitei de 2,5 milioane de euro. Astfel, Pop a fost găsit vinovat pentru că  i-a cerut lui Vântu o mită de cinci milioane de euro din care a primit, în patru tranșe, în conturile unei companii off-shoere controlate prin interpuși suma de 2,5 milioane de euro.

Banii au fost primiți pentru aprobarea unei soluții fiscale individuale anticipate (act administrative) în legătură cu o tranzacție a firmei lui vântu și urgentarea restituirii unei sume de 228 de milioane de lei (TVA).

Inculpatul a utilizat un mecanism elaborat de pretindere și primire a mitei, folosidu-se de intermediari dar și de firme offshore. Astfel, ……. …….. și-a asumat calitatea de beneficiar real pentru o serie de societăți înregistrate în alte jurisdicții decât România, acestea fiind folosite în derularea de importante operațiuni financiare în numele și la indicațiile inculpatului ….. …….(n.r. Pop Șerban) care reușea astfel să își controleze în continuare afacerile, la adăpost de limitări cauzate de cerințele legale din România în cazul funcționarilor publici”, se arată în sentința Curții de Apel București, care nu este definitivă.

„Forme de acțiune ale crimei organizate”

Judecătorul a mai arătat că Pop „a conștientizat perfect faptul că mijloace pe care le folosește în cadrul activității infracționale reprezintau mai degrabă forme de acțiune ale crimei organizate decât preocupări ale unui demnitar al Statului Român, astfel cum era vicepreședintele A.N.A.F.”.

„Curte reține că inculpatul a ocupat de-a lungul timpului a mai multe funcții publice (consilier personal al ministrului de finanțe, șef de cabinet al ministrului de finanțe, vicepreședinte A.N.A.F. ( februarie 2008 — ianuarie 2009) și președinte al A.N.A.F. ( în anul 2012). Practic, la vârstă de 27 de ani, era deja consilier personal al ministrului de finanțe și șef de cabinet al ministrului de finanțe, iar la vârstă de 34 ani devenise vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală ( demnitar al Statului Român)”, se mai arată în sentința Curții de Apel București, publicată pe rejust.ro.

Judecătorul a constatat astfel că „aceste funcții obținute de inculpate în zorii carierei profesionale nu l-au responsabilizat, ci dimportivă, l-au determinat să aleagă o viață profesională dublă,  marcată de aparență distanțare de afacerile private în care era implicat, concomitent exercitării funcției publice”.

„Atitudine nesinceră, de negare a săvârșirii faptei în ciuda evidenței”

Sentința de condamnare a fostului vicepreședinte ANAF la 13 ani de închisoare mai arată că la calcularea pedepsei s-a avut în vedere și „atitudine nesinceră, de negare a săvârșirii faptei în ciuda evidenței” a lui Șerban Pop.

Fostul vicepreședinte al ANAF a fost condamnat la temniță grea și pentru că a încercat să tergiverseze procesul și nu s-a prezentat în fața instanței.

„După ce, în calitate de demnitar al Statului Român – vicepreședinte A.N.A.F., inculpatul a derulat activități infracționale, în faza de judecată a continuat calea sfidării cetățenilor români onești, care i-au plătit ani de-a rândul salarii semnificative, refuzând să se prezinte la judecată desfășurată la Curtea de Apel București și refugiindu-se pe teritoriul unui stat străîn, care a furnizat in ultimii ani mai multe exemple celebre de refuz al cererilor de repatriere a unor cetățeni români condamnați definitiv de justiția din România pentru infracțiuni de corupție”, se mai arată în sentința Curții de Apel București, care nu este definitivă.

Pe lângă condamnarea la 13 ani de închisoare, judecătorul a dispus și confiscarea, de la Șerban Pop, a sumei de 2.5 milioane euro.

Potrivit G4Media, Șerban Pop mai are două condamnări la activ. În 2017 a primit doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Antena Group, iar în iunie 2018, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență într-un dosar în care fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost achitată.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite