Ministerul Sănătăţii, sancţionat pentru discriminarea persoanelor infectate cu HIV-SIDA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Sănătăţii a fost sancţionat pentru discriminare cu un avertisment FOTO Adevărul
Ministerul Sănătăţii a fost sancţionat pentru discriminare cu un avertisment FOTO Adevărul

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat cu avertisment Ministerul Sănătăţii pentru aplicarea unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, la adresa persoanelor infectate cu HIV, ceea ce duce la încălcări grave ale dreptului la sănătate, informează joi ARAS.

Sesizarea a fost făcută de ARAS (Asociaţia Română Anti-Sida) cu sprijinul UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA) şi APADOR-CH, care au semnalat că medicii notează diagnosticul "infecţie cu HIV" pe adeverinţele medicale pentru instituţiile non-medicale care solicită acest document pentru înscrierea la şcoală, angajare, înscriere la cursuri de formare profesională, şomaj, scutirea de la orele de educaţie fizică etc.

"Această obligaţie a medicilor, determinată de rubricile adeverinţei, intră în contradicţie cu datoria lor de a respecta drepturile pacientului, inclusiv cu cea de a păstra secretul profesional", se arată în comunicatul oraganizaţiilor remis joi.

Dreptul la sănătate, încălcat

Potrivit sursei citate, prin Hotărârea 479/12 noiembrie 2012, CNCD a sancţionat cu avertisment Ministerul Sănătăţii pentru tratament diferenţiat, discriminatoriu, la adresa persoanelor infectate cu HIV, fapt ce determină încălcări grave ale dreptului la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială şi la servicii sociale, precum şi dreptul la demnitatea personală a persoanelor infectate HIV. ARAS precizează că, în faza iniţială de mediere, Ministerul Sănătăţii şi-a luat angajamentul că va trimite o circulară prin care va informa medicii că acest diagnostic nu trebuie notat pe aceste adeverinţe, lucru care nu s-a realizat.

"Drept urmare, CNCD a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu potrivit art. 2, alin. 3 şi 4 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, sancţionând cu avertisment Ministerul Sănătăţii, însoţit de recomandarea de a remedia situaţia", precizează ARAS. Managerul de proiect de la ARAS, Liana Velica, consideră că decizia este importamntă pentru toţi pacienţii din România, nu numai pentru cei care trăiesc cu HIV.

"Adeverinţele medicale destinate angajatorilor şi altor instituţii non-medicale trebuie să re refere doar la capacitatea de muncă / instruire în colectivitate. De peste 20 de ani, spunem că însănătoşirea sistemului sanitar nu ţine doar de bani, ci şi de aplicarea legii drepturilor pacientului", susţine managerul de proiect ARAS.

Director executiv UNOPA, Iulian Petre, a declarat că speră ca, în urma acestei sancţiuni, Ministerul Sănătăţii să facă demersurile necesare pentru ca acest tratament discriminatoriu să fie eliminat.
"Confidenţialitatea diagnosticului este un drept universal al pacienţilor, iar Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii ale statului trebuie să ia măsurile necesare pentru ca acest drept să fie respectat", amintit Iulian Petre.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite