Mahler: Datoria mea este să transmit orice suspiciune de faptă penală către organele de cercetare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat într-o conferinţă de presă, că are o datorie esențială „esenţială", să transmită organelor de cercetare atunci când este cazul oricărei suspiciuni de faptă penală. 

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler FOTO Inquam Photos
Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler FOTO Inquam Photos

„Echipa din Institutul 'Marius Nasta' se delimitează de un astfel de comportament. (...) Pe lângă cei şase medici care sunt sub atenţia organelor penale, în 'Marius Nasta' sunt 94 de medici care îşi desfăşoară activitatea într-un mod care nu cred şi sper că nu mai lasă loc de alte fapte de natură penală. Sunt extrem de tristă că astfel de evenimente se întâmplă, însă cred că datoria mea esenţială este să transmit, atunci când este cazul, orice suspiciune de faptă penală către organele de cercetare, pentru că avem datoria să creştem încrederea pacienţilor în noi, medicii, şi nu putem face asta decât eliminând din jurul nostru persoane care nu au un comportament adecvat", a afirmat Mahler, potrivit Agerpres.

Mahler a mai adăugat că, din informaţiile pe care le deţine, sunt în cercetare două dosare penale: unul care pleacă de la o sesizare făcută în anul 2021 şi cel de-al doilea de la începutul acestui an.

„Din informaţiile pe care le am, sunt în cercetare două dosare penale: unul din dosare pleacă de la o sesizare care a fost făcută de Institutul ' Marius Nasta' în anul 2021, în decembrie 2021, după care s-au desfăşurat evenimentele şi cercetările astfel încât a rezultat inculparea anumitor persoane, dar (...) aş prefera să vă dea organele abilitate amănunte. A doua cercetare, al doilea dosar, pleacă de la o sesizare făcută la începutul acestui an, moment în care unul dintre medicii Institutului 'Marius Nasta' mi-a adus în atenţie sesizarea pe care unul dintre pacienţi a făcut-o şi, după discuţia cu pacientul, am trimis către secţia de Poliţie sesizarea pacientului, faptul că i se solicitaseră bani”, a mai explicat Beatrice Mahler.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite