Judeţ cu judeţ:Terminalul „Plecări“ de pe Aeroportul „Henri Coandă“ din Otopeni va găzdui mâine o prezentare de modă
0Grădina Zoologică din Oradea a fost închisă ieri fiindcă nu are autorizaţie de mediu. Un fost evadat din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins în timp ce conducea fără permis un microbuz de transport persoane. Singurul tramvai din Europa care face legătura între un sat şi un oraş, pe linia Sibiu - Răşinari, a fost oprit.
ALBA. Sociologul Simona Branişte a iniţiat o petiţie pentru conservarea Parcului Custozza, din Alba Iulia. Parcul cu arbori vechi de peste 100 de ani urmează să fie transformat în piaţă pietonală.
ARAD. O expoziţie cu vânzare de felicitări şi mărţişoare create de copii e deschisă, până la 28 martie, la Biblioteca Judeţeană. Banii strânşi vor fi donaţi exploratorului arădean Alin Totorean, bolnav de cancer.
ARGEŞ. Un adolescent de 15 ani din comuna Bălileşti şi-a înjunghiat fratele după ce acesta l-a certat pentru că a vorbit prea mult la telefonul său mobil. Băiatul va fi supus unei expertize psihiatrice.
BACĂU. Sinistraţii din Zemeş vor să stea în casele lor, întrucât primăria nu are terenuri pentru ridicarea altor locuinţe. Cele şase familii evacuate în decembrie, din cauza emanaţiilor de gaze, spun că nu mai vor să stea la mila vecinilor.
BIHOR. Grădina Zoo din Oradea a fost închisă ieri, fiindcă nu are autorizaţie de mediu. Ancheta privind cele peste 150 de animale dispărute în 2010 a relevat că majoritatea au decedat, iar leii au fost donaţi unui parc din Anglia.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. 60 de persoane au fost înşelate de o firmă bistriţeană care oferea joburi fictive. Oamenii au dat câte 300 de lei pentru a culege legume în Spania, cu salarii de 1.100 de euro, dar administratorii firmei au dispărut.
BOTOŞANI. Primăria Rădăuţi-Prut a amendat Direcţia Vamală Iaşi pentru construirea a trei imobile, fără autorizaţie, în curtea vămii din localitate. Imobilele vor trece în domeniul public.
BRAŞOV. Angajaţii Direcţiei Sanitar-Veterinare au băut apă contaminată cu germeni şi clor din dozatoarele instituţiei. Ei au făcut analize după ce au observat că în bidoane rămâneau depuneri ciudate. DSV va preleva probe şi din recipientele din magazine.
BRĂILA. Un proxenet căutat în Germania pentru răpirea şi sechestrarea a zeci de tinere a fost prins în Brăila. Adrian Moisă (25 de ani), din Ianca, a fost reţinut ieri de poliţişti şi va fi extrădat în weekend la Dortmund.
BUZĂU. 100 de milioane de euro pentru noi reţele de apă potabilă în judeţ. Consiliul Judeţean a obţinut un credit bancar de la BERD. 76 milioane de euro provin din fonduri europene, iar 14 milioane sunt de la Guvern.
CARAŞ-SEVERIN. Familiile celor două femei ucise joi de un mal de pământ, în timp ce căutau fier vechi, au fost luate în îngrijire de Primăria Reşiţa pentru că au copii minori. Municipalitatea va sprijini cu bani cele două familii.
CĂLĂRAŞI. Opt tone de fier vechi, confiscate la Budeşti. Poliţiştii spun că firmele de colectare sancţionate nu aveau acte pentru transportul deşeurilor.
CLUJ. Peste 4.300 de mărţişoare strânse în 50 de ani de colecţionara Ingeborg Bogdan sunt expuse, până la 20 martie, la sediul Forumului Democrat German din Cluj-Napoca. Cele mai multe exponate vor fi donate Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
CONSTANŢA. Şoferul unui microbuz de transport persoane a fost prins conducând fără permis. Bărbatul de 32 de ani a mai fost depistat de şase ori la volan. În martie 2008, el a evadat din penitenciarul Poarta Albă, unde a fost închis pentru că a condus fără permis.
COVASNA. Szakacs Klara, o femeie din Sfântu Gheorghe, a împlinit 100 de ani. Ea a fost vizitată de edilii locali, care i-au adus un tort şi flori. Centenara spune că nu a avut o sănătate robustă, dar după 85 de ani a simţit că devine mai puternică.
DÂMBOVIŢA. Edilii târgovişteni au alocat 15.000 de lei pentru Ziua Europei. Timp de o lună şi jumătate, începând cu 1 aprilie, vor putea fi urmărite piese de teatru, proiecţii de film, concursuri sportive şi expoziţii de fotografie.
DOLJ. Fiscul a recuperat doar 2,2 din cele peste 100 de milioane de lei, prejudiciu creat prin returnări ilegale de TVA între 2001 şi 2004. 26 din cele 37 de firme implicate sunt în procedură de faliment şi nu pot fi executate silit.
GALAŢI. Târg de bucate. Până luni, gălăţenii pot să deguste şi să cumpere bunătăţi aduse din toată ţara pe tarabele pieţei ţărăneşti de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor. Carnea afumată, salamul domnesc, muşchiul picant de Azuga, cârnaţii de Sadova şi brânza de burduf în coajă de brad au atras cei mai mulţi clienţi.
GIURGIU. De la începutul anului, Primăria Giurgiu a primit 15 cereri de divorţ amiabil. Până acum, municipalitatea a emis doar un certificat de divorţ.
GORJ. Primarul din Fărcăşeşti, arestat pentru 29 de zile de magistraţii doljeni. Constantin Pârvulescu a fost reţinut miercuri de procurorii DNA. El e acuzat că a primit aproape 350.000 de euro mită pentru a atribui contracte pe bani publici.
HARGHITA. Cinci milioane de lei pentru renovarea spitalelor din judeţ. Ministerul Sănătăţii a alocat 1,8 milioane de lei pentru Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, iar spitalul din Odorheiu Secuiesc a primit 1,46 de milioane.
HUNEDOARA. Elevi din cinci judeţe se distrează în Parâng, la „Serbările Zăpezii". Evenimentul organizat în weekend de Consiliul Judeţean al Elevilor din Hunedoara include concursuri de schi, săniuş şi cursuri de voluntariat.
IALOMIŢA. Părinţii unui băiat de 13 ani din comuna Munteni Buzău îi acuză pe poliţiştii din localitate că le-au bătut copilul pentru a-l forţa să recunoască un furt. Agenţii neagă incidentul, dar familia minorului vrea să-i dea în judecată.
IAŞI. Poliţiştii locali, puşi să păzească intrările în oraş. Dispoziţia a fost dată de Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, după ce acesta a fost informat că mai multe persoane aduc la periferie câini pe care îi abandonează.
ILFOV. Terminalul "Plecări" de pe aeroportul "Henri Coandă" din Otopeni va găzdui mâine o prezentare de modă, organizată de Ziua Femeii. Manechinele vor fi chiar angajatele aeroportului.
MARAMUREŞ. Liceul de Artă din Baia Mare are, de ieri, 23 de săli de clasă noi. Lucrările au demarat acum un an şi au costat 2,8 milioane de lei.
MEHEDINŢI. 2.200 de doze de vaccin împotriva cancerului de col uterin au expirat în depozitul Direcţiei de Sănătate Publică. Valoarea serurilor se ridică la 1,32 milioane de lei.
MUREŞ. 70 de cluburi din ţară vor concura în weekend la Campionatul Naţional de dans sportiv, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. Tot aici se va desfăşura Cupa Europeană, la care vor participa dansatori din 22 de ţări.
NEAMŢ. Un bărbat de 55 de ani a ars de viu în locuinţa sa, din Piatra Neamţ. Focul a fost declanşat de un scurt-circuit al unei aeroterme.
OLT. O învăţătoare din comuna Leleasca a depus plângere la Poliţie, susţinând că a fost lovită miercuri de directoarea şcolii. În schimb, directoarea a sesizat Poliţia că învăţătoarea i-a luat cu forţa documente importante.
PRAHOVA. Leonard Doroftei îi cere daune barmanului care îl acuză că l-a bătut. Fostul pugilist spune că nu l-a lovit pe angajatul său şi vrea 500.000 de lei pentru că acesta i-a prejudiciat imaginea.
SATU MARE. Consilierii locali sătmăreni au aprobat un regulament privind prinderea şi sterilizarea câinilor fără stăpân. Oraşul nu are însă un serviciu de ecarisaj care să aplice regulamentul.
SĂLAJ. Abatorul din Zalău, cel mai mare din Ardeal, a scăpat de faliment după semnarea unui contract de export în Italia a 50.000 de miei tranşaţi. Firma şi-a rechemat la lucru angajaţii disponibilizaţi luna trecută.
SIBIU. Singurul tramvai din Europa care face legătura între un sat şi un oraş, pe linia Sibiu - Răşinari, a fost oprit. Primarul Klaus Iohannis spune că tramvaiul nu-şi justifică costurile, fiind mai mult un obiectiv turistic.
SUCEAVA. Şoselele din judeţ vor fi modernizate cu 50 de milioane de euro, din fonduri europene. Vor fi reparate în special drumurile spre obiectivele turistice, iar lucrările vor dura trei ani.
TELEORMAN. Aproape 3.500 de elevi (13% din total), au terminat semestrul I cu note scăzute la purtare. Numărul e cu aproape 20% mai mare decât în primul semestru din anul şcolar trecut.
TIMIŞ. Importatorii locali au expus la mall-ul din Timişoara mobilier din Dubai şi Egipt, decorat cu foiţe de aur. Un set de patru fotolii tapiţate, o canapea şi o măsuţă din marmură, lucrate manual, costă 7.500 de euro, iar un şezlong - 2.000 de euro.
TULCEA. Zona Zagen, de la periferia municipiului Tulcea, va fi transformată într-o Deltă în miniatură, legată de Dunăre prin mai multe canale. Investiţia de 17 milioane de euro va fi realizată cu fonduri europene şi va fi introdusă în circuitul turistic. În Zagen există zeci de locuinţe ridicate fără autorizaţie ce vor fi demolate în această primăvară.
VASLUI. Peste 1.000 de elevi vasluieni au renunţat la studii, de la începutul anului şcolar. Practic, în fiecare zi, opt elevi din judeţ ajung să abandoneze şcoala. Cei mai mulţi dintre aceştia provin din mediul rural, iar printre motivele invocate se numără sărăcia, dezinteresul pentru şcoală şi dorinţa de a munci în străinătate.
VÂLCEA. Cel mai modern cimitir din judeţ, cu alei betonate şi iluminate, capelă şi pază , va fi amenajat în cartierul Petrişor din Râmnicu-Vâlcea. Locurile de veci vor ocupa 4,5 hectare dintr-un fost islaz.
VRANCEA. Omul de afaceri Constantin Nistoroiu a fost trimis în judecată. El e acuzat că a folosit un certificat fiscal fals, din care reieşea că nu are datorii la bugetul local, pentru a obţine fonduri europene de 460.000 de euro. 7: