Hartă despre seismicitatea României. De ce în București situația este critică
0Harta este păstrată în documentele de la Arhivele Naţionale Române-Filiala Vrancea şi a fost realizată de un colectiv de la Centrul de Fizică a Pământului şi de la Institutul Central de Cercetare şi Construcţii.
În seara de 4 martie 1977, populaţia României a fost zguduită de puternicul seism de 7,2 grade Richter, pornit din Vrancea, cunoscută ca având cea mai activă zonă seismică din Sud-Estul Europei.
La nivel naţional au fost înregistraţi 1.570 morţi, 113.000 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, iar 35.000 familii au rămas fără adăpost.
În urma acestei catastrofe, care a lăsat fără acoperiş deasupra capului aproximativ 100.000 de oameni, pe 22 martie 1977 autorităţile statului au emis Decretul 66/1977, privind unele măsuri referitoare la zonarea seismică a teritoriului României, care ulterior a fost abrogat şi înlocuit un an mai târziu de alt decret privind macrozonarea teritoriului Republicii Socialiste România şi proiectarea construcţiilor în vederea îmbunătăţirii protecţiei antiseismice.
„Atunci s-a întocmit o hartă care privită azi cu luciditate ar da fiori oricărui om cu capul pe umeri. În contextul distrugătorului cutremur din 4 martie, Centrul de Fizică a Pământului şi Institutul Central de Cercetare, Proiectare şi Directivare în Construcţii au propus sporirea gradului de intensitate seismică pentru Bucureşti de la 8,5 la 9 grade, pentru Iaşi, Zimnicea şi Roşiorii de Vede de la 8 la 8,5, pentru Craiova de la 7,5 la 8 (n.red.: gradul de seismicitate de siguranţă la care să se raporteze rezistenţa la cutremur a clădirilor ce se construiesc în aceste zone). Pentru zona Vrancea, în special cea cuprinsă între Moviliţa, Mera, Coteşti, Răstoaca şi Garoafa, având Focşaniul şi Panciu în centru, standardul decretat de specialişti pentru viitoarele construcţii trebuia să ţină cont de posibilitatea producerii unui seism nu mai mic de 9 grade”, spune istoricul Florin Dîrdală, cel care a găsit harta în documentele de la Arhivele Naţionale.
Autorităţile au nominalizat în actele emise instituţiile care trebuia să facă lucruri concrete pentru a contracara efectele unui astfel de cutremur - precum Institutul Român de Standardizare, Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară, Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, Inspectoratul General de Stat pentru Investiţii - Construcţii.
Cert este că, având atâtea instituţii de veghe, între 1977 şi 1990 a existat o responsabilitate mai mare în materie de construcţii, iar specialiştii spun că lucrările au corespuns cu normele în vigoare la acele timpuri. Dovadă că niciun bloc nu s-a prăbuşit la viitoarele cutremure, chiar dacă nu a existat unul de amploarea celui din 4 martie 1977.
Focşaniul a fost construit pentru gradul 9 de seismicitate. Singurele blocuri consolidate după 1990 au fost "gemenii" L1 şi L2, din Cartierul Sud, care au fost afectate de cutremurul din 1977, iar singura clădire cu bulină roşie este imobilul fostului Tribunal, care în prezent face obiectul unui proiect de consolidare şi reabilitare pentru a primi altă destinaţie.
În schimb, seismologul Gheorghe Mărmureanu atrage atenţia că în Bucureşti situaţia e critică, din cauza solului instabil.
“În Bucureşti avem structuri de blocuri tip stejar, mai rigide, pentru că Bucureştiul este construit pe o suprafaţă foarte mare de nisipuri şi argile. Prin urmare, nu recomand construcţii înalte. Înainte exista o colaborare între inginerii constructori şi seismologi, dar astăzi acest lucru a dispărut şi azi se construieşte haotic. La Focşani, dacă o să construiţi clădiri de 7-8 etaje nu se întâmplă nimic. Sunteţi avantajaţi în zona Vrancea de cutremure care se produc la mare adâncime, 170-180 de kilometri, şi aveţi noroc că nu sunt cutremure de suprafaţă, care produc efecte dezastruoase în zona epicentrală”. a declarat pentru „Adevărul“ Gheorghe Mărmureanu, fostul preşedinte al Institutului pentru Fizica Pământului.
Se încarcă comentariile...
