Fifor: Gheorghe Dincă va fi mutat de la Jilava în Arestul Central. Verificăm transporturile ilegale de persoane din toată ţara
0
Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a anunţat vineri dimineaţă că Gheorghe Dincă, anchetat pentru săvârşirea crimelor din Caracal, va fi mutat de la închisoarea Jilava în Arestul Central.
„Nu ne vom opri până nu vom identifica vinovaţii în cazul de la Caracal”, a spus Fifor.
"Poliţia începe astăzi verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara. Desfăşurată timp de 8 zile în primă fază, acţiunea vizează depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane", a anunţat ministrul.
Desfăşurate în toată ţara, acţiunile vizează, în principal, depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, punând în pericol pasagerii. În acelaşi timp, vor fi sancţionate orice alte încălcări ale OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.
În controalele din trafic, dar şi de la sediile societăţilor comerciale, sunt vizate atât persoanele fizice neautorizate, cât şi firmele care realizează astfel de activităţi, contra cost, fără licenţă şi autorizaţie de transport.
Acţiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare şi debarcare a pasagerilor din staţiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări sau pe traseele de deplasare ale acestor autovehicule.
În activităţi, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalităţii economice şi de la transporturi, vor fi angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Dincă a fost audiat 9 ore
Gheorghe Dincă a fost scos în urmă cu doar câteva ore de la audieri, din sediul DIICOT, unde procurorii l-au audiat mai bine de nouă ore.
Bărbatul a spus din nou că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi pe Luiza Melencu, apoi a fost dus la arestul central.
„Şi-a menţinut declaraţia. Locurile nu le-a menţinut. Nu pot să vă spun. M-a rugat domnul procuror să nu vă dau detalii”, a declarat Claudiu Lasoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, citat de antena3.ro.
Criminalul din Caracal va face testul poligraf la IGPR. Deocamdată nu s-a stabilit şi când va fi expertizat psihiatric.
Gheorghe Dincă a fost consultat şi de medici, după ce s-a plâns că a fost agresat de poliţişti şi a cerut certificat medico-legal. În raportul INML se arată, însă, că Dincă nu a fost agresat.