Elevii de la ţară vor face naveta la oraş pentru orele de Informatică. Ce alte schimbări vor fi în programa de gimnaziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de gimnaziu vor avea mai puţine texte literare de studiat în manualele de Limba Română, iar la disciplina Informatică şi TIC vor învăţa competenţe de bază, elementele de programare fiind eliminate, potrivit noilor programe aprobate prin ordin de ministru. Cât îi priveşte pe copiii de la ţară, aceştia vor fi duşi la oraş pentru a participa la aceste cursuri.

Elevii care intră de la anul în clasa a V-a vor avea de studiat mai puţin conţinut, iar manualele vor fi mai atractive. Aşa a promis, marţi, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, care a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a aprobat programele şcolare pentru gimnaziu şi că acestea urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.

„S-a produs o anumită reducere a conţinutului, într-o anumită măsură. Nu aş putea spune acum că această reducere este cea pe care şi-o doresc părinţii şi elevii. Aceste programe şcolare s-au produs plecând de la planul cadru aprobat anul trecut. La numărul de ore nu se mai putea interveni. Rezolvăm problema acestor programe, dar vom începe un proces de revizuire al tuturor programelor. Avem programe noi pentru ciclul I-IV. Trebuie să vedem dacă aceste programe într-adevăr sunt programele necesare”, a declarat Pavel Năstase. 

Astfel, detaliază ministrul, de exemplu la Limba Română numărul textelor impuse pentru studiu în manuale a fost redus pe fiecare an de gimnaziu. 

„Au fost discuţii pe câte texte să se introducă în programa şcolară şi în manual, erau opt la clasa V-a, la clasa a VI-a 10 şi la clasele a VII-a şi a VIII-a creşteau gradual. Am avut discuţii cu inspectorul pe Limba Română, doamna Mina Rusu, şi am stabilit că este prea încărcată programa. În urma discuţiilor am ajuns la şase texte. Programa şcoară şi manualul care se va produce în urma programei nu trebuie să înlocuiască o bibliotecă”, a subliniază ministrul.

Ce vor învăţa copiii la TIC

La Informatică şi TIC elevii de gimnaziu vor învăţa „cum să îşi facă o adresă de e-mail, cum să comunice, cum să facă o căutare pe google, cum să caute într-un discţionar, cum să facă o programare viziuală”. „Vor învăţa ce înseamnă un mic algoritm, dar nu vom intra în detalii, ideea este să le dăm acele competenţe de bază, să utilizeze calculatorul în condiţii de siguranţă. Sunt multe programe p internet care au influenţe negative asupra comportamentului tinerilor”, a explicat  Năstase.

În şcolile din rural, unde nu există calculatoare, potrivit ministrului Educaţiei, elevii vor fi duşi în cel mai apropiat oraş pentru a studia Informatica. „Ne-am gândit că aceste ore să se ţină la judeţ sau în cea mai apropiată localitate, oraş unde există o sală de calculatoare şi unde de două ori pe lună să avem aceste activităţi", a spus Năstase.

Profesorii vor intra în formare

Profesorii care vor preda după noile programe şcolare şi, implicit după noile manuale, vor intra într-o sesiune de formare. 

„Vom face un curs de training for trainers, centralizat la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale, şi mai departe aceşti traineri vor merge în teritoriu şi vor face această pregătire. Acest lucru trebuie să se întâmple înainte de începerea anului şcolar şi în mod special pentru manualele noi”, a  a mai spus ministrul.

Totodată, în privinţa pregătirii cadrelor didactice care vor preda materia Informatică şi TIC, Asociaţia Naţională a Industriei de Software va sprijni demersurile de pregătire a profesorilor.

„.Va fi o problemă, dar este o primă soluţie şi ne gândim în continuare cum rezolva, mai ales din punctul de vedere al accesului la calculatoare. Vorbim de reconversie profesională, avem peste tot profesori de matematică, de fizică, unde tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor este predată în universităţi. Un profesor care a terminat matematică sau fizică la orice universitate din România are în planul de învăţământ şi disciplină de informatică, iar informatica şi TIC-ul de la nivel gimnazial nu necesită cunoştinţe de programare avansată, necesită nişte cunoştinţe de bază, conform cadrului european al competenţelor în acest sens”, a precizat ministrul Educaţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite