Eficacitatea dronelor Watchkeeper, contestată în Marea Britanie. România a comandat deja 9 unități
0În contextul războiului din Ucraina, britanicii pun la îndoială eficacitatea dronelor Watchkeeper, aparate de zbor fără pilot (UAV) operate de Royal Artillery și așteptate să intre și în dotarea Ministerului Apărării Naționale din România care a comandat deja 9 unități.

Mai mulți politicieni britanici și-au declarat neîncrederea în aceste aparate de zbor după ce s-au înregistrat mai multe accidente. Concret, opt drone Watchkeeper au fost pierdute după ce s-au prăbușit. „Înseamnă că una din șapte dintre cele 54 de Watchkeeper operate de Marea Britanie, care ar trebui să rămână în serviciu până în anii 2040, a avut un sfârșit prematur”, arată The Telegraph, care îl citează pe activistul Chris Cole. Acesta consideră că sunt „întrebări serioase” de pus „despre raportul calitate-preț al programului Watchkeeper”.
În același timp, după experiența din Ucraina, comentatorii militari avertizează că misiunile de recunoaștere a câmpului de luptă se pot face acum cu drone ieftine de consum, în loc de UAV-uri scumpe de dimensiunea unui avion. „Trebuie să ne întrebăm dacă acestor drone mari nu le-a trecut cumva vremea, pe baza faptului că sunt prea ușor de doborât”, spune Hamish Bretton-Gordon, un fost militar britanic. Experții consultați de The Telegraph mai arată că în Ucraina, pentru misiuni de recunoaștere și nu numai sunt utilizate drone mici, unele construite chiar artizanal. Acestea își fac perfect datoria reușind uneori să lanseze grenade pe pozițiile inamice cu o precizie maximă.
Altă ligă
Experții militari consultați de „Adevărul” consideră totuși că misiunile pe care le poate face o dronă de „uz casnic”, dar militarizată nu pot fi comparate cu cele pe care le îndeplinește un UAV ca Watchkeeper sau Bayraktar TB2. Watchkeeper, de exemplu, operează în zone terestre, maritime şi de litoral, zi şi noapte, în condiţii de vreme extremă şi de vizibilitate redusă, inclusiv în zone fără acoperire GPS, misiuni imposibil de realizat de o dronă de „uz casnic”.
În plus, la capitolul autonomie între cele două tipuri de aparate nici măcar nu se poate face comparație pentru că în cazul dronelor militare vorbim de cel puțin zece ore, iar la cele civile, dar convertite, ne putem baza pe cel mult zeci de minute. În plus, forța de lovire nu poate fi comparată, o dronă militară putând fi dotată cu până la patru rachete aer-sol de mare precizie.