Două persoane aflate în arest preventiv şi confirmate cu coronavirus, transferate la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane aflate în arest preventiv şi confirmate cu coronavirus au fost transferate la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava. Alte trei persoane aflate în acel centru de reţinere au fost transferate la alte unităţi, din Craiova şi Ploieşti, fiind izolate şi urmând a fi testate.

"Vă informăm că, în seara zilei de joi, 11.06.2020, la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava au fost transferate temporar, dintr-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă, în vederea internării, două persoane aflate în stare de arest preventiv în cursul urmăririi penale, confirmate COVID-19 de reţeaua sanitară publică", a transmis, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Sursa citată a precizat că, având în vedere recomandarea reţelei sanitare publice de urmare a protocolului clinic în penitenciar-spital, aceste cazuri vor fi gestionate de personalul specializat al Penitenciarului-Spital Bucureşti-Jilava.

Acest penitenciar-spital, în cadrul căruia există o secţie de boli infecţioase, a fost prevăzut în planurile de măsuri elaborate la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ca unitate suport în cazul persoanelor private de libertate confirmate cu coronavirus.

În cadrul secţiei amenajate pentru pacienţii confirmaţi COVID-19, au fost stabilite circuite funcţionale pentru delimitarea zonelor contaminate de cele aseptice, precum şi spaţii pentru decontaminare şi echipare/dezechipare. Saloanele amenajate dispun de aparatura necesară gestionării unor cazuri uşoare sau medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

"Totodată, menţionăm că acelaşi Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă a transferat, în intervalul 08-09.06.2020, în baza unor mandate de arestare preventivă, trei persoane către unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (două persoane la Centrul de Detenţie Craiova şi o persoană la Penitenciarul de Femei Ploieşti-Târgşorul Nou). În considerarea măsurilor de prevenţie pe care unităţile penitenciare le aplică în actualul context epidemiologic, acestea au fost izolate încă de la depunere, iar procedurile şi activităţile specifice se realizează cu respectarea normelor de distanţare socială şi de port al echipamentului de protecţie", a precizat ANP.

Pentru prevenirea oricărui risc, administraţiile celor două locuri de deţinere au informat Direcţiile de Sănătate Publică competente, cele trei persoane urmând a fi testate pentru SARS-CoV-2, în cursul zilei de vineri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite