Dispariție misterioasă: tânăr de 18 ani din Gorj, de negăsit după ce a plecat din Thailanda spre Portugalia

0
0
Publicat:

Un tânăr de 18 ani din județul Gorj este de negăsit după ce le-a spus rudelor că pleacă din Thailanda spre Portugalia. De atunci, familia nu a mai reușit să ia legătura cu el, iar telefonul său este închis.

Tânărul de 18 ani, dispărut după ce a plecat din Thailanda spre Portugalia FOTO: Poliția Română
Tânărul de 18 ani, dispărut după ce a plecat din Thailanda spre Portugalia FOTO: Poliția Română

Autoritățile judiciare din România încearcă să afle ce s-a întâmplat cu un tânăr de 18 ani, din comuna Glogova, județul Gorj, care a dispărut fără urmă după ce a anunțat că se îmbarcă într-un avion din Thailanda spre Lisabona.

„La data de 27 mai 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de o femeie, de 21 de ani, din comuna Glogova, judeţul Gorj, cu privire la faptul că, fratele său, Traian Robert Alexandru, în vârstă de 18 ani, cu acelaşi domiciliu, la data de 25.05.2025 ar fi plecat din Thailanda cu avionul spre Lisabona, iar din acel moment, membrii familiei sale nu au mai putut lua legătura cu acesta, având telefonul închis şi fiind inactiv pe reţelele de socializare”, a transmis Poliţia Județeană Gorj.

Sora tânărului a dat alarma

Îngrijorată că nu reușește să-l mai contacteze de două zile, sora mai mare a tânărului a alertat autoritățile. Familia a precizat că băiatul a muncit o perioadă în Thailanda și le spusese că se întoarce în Europa.

Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, tânărul ar fi părăsit Thailanda pe 25 mai, însă de atunci nu a mai oferit niciun semn de viață. Nu a mai trimis mesaje, nu a postat pe rețelele de socializare, iar telefonul său este în continuare închis.

Cum arată tânărul dispărut

Pentru a sprijini căutările, Poliția a făcut publică o descriere detaliată a tânărului. Traian Robert Alexandru are aproximativ 1,65 metri înălțime și cântărește în jur de 50 de kilograme. Are tenul alb, părul șaten, tuns scurt, fața ovală și ochii căprui. Un semn distinctiv important este o cicatrice postoperatorie în zona genunchiului stâng.

Apel către populație

Persoanele care pot oferi informații despre Traian Robert Alexandru sunt rugate să contacteze cel mai apropiat polițist sau să sune la numărul de urgență 112. Orice detaliu poate fi crucial în găsirea tânărului și aducerea acestuia în siguranță acasă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite