Cum funcţionează dispeceratele Poliţiei: Agentul este singur. Dacă merge la toaletă, o face cu uşa deschisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reacţia cel puţin defazată a dispecerilor Poliţiei Olt în cazul tragediilor din Caracal poate fi oarecum explicată de modul intern de organizare a Poliţiei Române. Astfel, dincolo de felul impardonabil în care s-au adresat Alexandrei Măceşanu, cei doi poliţişti de la dispeceratele Olt şi Caracal nu puteau sta cu victima prea mult pe fir din cauza orgănizării interne dezastruoase a acestor servicii.

La nivelul întregii ţări, toate dispeceratele poliţiei sunt încadrate cu un singur agent pe tură. Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL a explicat pentru “Adevărul” că agenţii sunt singuri în dispecerate şi că aceştia lucrează în ture de 24 de ore, cu 72 de ore libere. 

„Nu pot sta cu o victimă prea mult în fir pentru că dacă apare un alt apel acela trebuie ţinut în aşteptare şi se pot ivi probleme. Poliţistul de dispecerat nici măcar nu poate chema pe cineva care să-l înlocuiască dacă se iveşte o problemă. Dacă merge la toaletă, de exemplu, o face cu uşa deschisă. Este o organizare ruptă din anii ‘50”, a precizat Cosmin Andreica. 

Această organizare sub orice critică a serviciilor de dispecerat din Poliţia Română explică într-un fel şi replica prin care poliţistul din Caracal îi transmite Alexandrei că, în ciuda insistenţelor, nu mai poate sta în fir cu ea. 

„Nu pot să stau în telefon domnişoară că avem şi alte apeluri, rămâneţi acolo că vine echipajul de poliţie, negreşit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (…) Lăsaţi telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuţie, echipajul nu poate să vorbească cu dvs”, a spus poliţistul. Au urmat ultimele cuvinte ale Alexandrei înregistrate de serviciului 112: “Bine, bine, da”.   

Pe aceeaşi temă 

De ce a şters unchiul Alexandrei înregistrările audio cu apelul la 112. Cumpănaşu a explicat şi de ce părinţii au fost până la urmă de acord să le publice

Nu mai ţineţi linia ocupată! Avem treabă cu protecţia infractorilor!

Discuţia telefonică dintre poliţist şi Alexandra: „Bine, bine, stai acolo! Nu mai ţine linia ocupată”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite