Cronica unor apariţii bizare

Din punct de vedere militar, apariţia unui OZN are semnificaţii mult mai "profunde" decât observarea obiectului zburător de către civili. Armata trebuie să identifice tot ceea ce survolează

Din punct de vedere militar, apariţia unui OZN are semnificaţii mult mai "profunde" decât observarea obiectului zburător de către civili. Armata trebuie să identifice tot ceea ce survolează spaţiul aerian al ţării şi să ia măsuri pentru a limita "ruta" obiectului zburător ale cărui intenţii nu sunt cunoscute.

Cea mai recentă raportare a unui incident OZN provine din Ţara Galilor. La sfârşitul lunii iunie, un elicopter al poliţiei din Cardiff, cu trei oameni la bord, a urmărit un aparat zburător neidentificat, de forma unei farfurii, cu multe lumini de poziţie.

Cotidianul "The Sun" a citat o sursă din poliţia galeză, care a raportat că OZN-ul s-a îndreptat rapid către elicopter, cu intenţia de a-l doborî. Evitând coliziunea, elicopterul a pornit în urmărirea OZN-ului deasupra Canalului Bristol, dar acesta avea o viteză mult prea mare. Un reprezentant al Ministerului britanic al Apărării a declarat, ironic, că "elicopterele poliţiei nu ar trebui să urmărească ceea ce cred piloţii că ar fi un OZN".

În România, incidentul de anul trecut, cu un MIG 21 Lancer, de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, a intrat în atenţia SRI. Pe 30 octombrie 2007, avionul pilotat de locotenent-comandorul Marian Mitrică a suferit un accident bizar, la o altitudine de 6.500 de metri şi la o viteză de deplasare de 850 de kilometri pe oră.

Pe înregistrarea din timpul zborului pot fi văzute patru corpuri de forme triunghiulare care au lovit avionul în partea dreaptă, sus, ceea ce a dus la distrugerea fuselajului şi a cupolei avionului de luptă. Imaginile surprinse au fost trimise Serviciului Român de Informaţii.

Acesta este doar unul dintre incidentele inexplicabile puse pe seama contactului cu obiecte zburătoare neidentificate. Fenomenul OZN are, însă, o istorie lungă în ţara noastră.

Radarele românilor

La începutul anilor "40, în dotarea unităţilor româneşti de artilerie antiaeriană au intrat staţii radar germane, de tip Freya, Wurzburg şi Wasserman. După sosirea trupelor sovietice, acestea au fost considerate pradă de război, deci demontate şi trimise în URSS. Doar câteva staţii Wurzburg, deteriorate în cursul luptelor, au fost reparate şi au rămas în dotarea armatei române.

Violarea spaţiului aerian al României de către avioane din "blocul capitalist", care aruncau manifeste şi paraşutau agenţi occidentali - situaţie care a durat până spre sfârşitul anilor '50 - a determinat URSS să întărească mijloacele de cercetare a spaţiului aerian românesc.

S-au importat de la sovietici staţii de radiolocaţie americane, mobile şi modulate, care puteau fi transportate în diferite locaţii. Acestea au fost casate din ordinul sovieticilor, în 1954, când au fost introduse staţii radar de fabricaţie rusească. Din 1955, an în care s-au înfiinţat trupele radiotehnice ale armatei, România a intrat în Tratatul de la Varşovia, iar dotarea cu mijloace de radiolocaţie a rămas tributară acestei alianţe.

În prezent, armata este dotată cu staţii radar performante, de tip FPS-117, de fabricaţie americană. De aceea, se poate spune că fenomenul OZN manifestat în România a avut parte de o atentă supraveghere.

OZN deasupra Mării Negre

Relevant din punctul de vedere al analizării militare a unui fenomen OZN este incidentul din 1974, menţionat de generalul Emil Străinu, specialist în radiolocaţie şi doctor în ştiinţe militare, în cartea "Serviciile secrete şi fenomenul OZN".

A fost, poate, "apariţia" cea mai studiată, de către cei mai mari specialişti militari în radiolocaţie şi aeronautică, strânşi în aceeaşi zonă de lovitura de stat prin care preşedintele Ciprului a fost înlăturat de la conducerea ţării. Este vorba de "zona" Mării Mediterane şi a Mării Negre, unde ţările membre NATO şi ale Pactului de la Varşovia îşi desfăşuraseră forţele, în perspectiva unui conflict ce părea iminent.

Spaţiul aerian şi cel maritim erau scanate cu cea mai performantă tehnologie de radiolocaţie existentă la vremea aceea. Toţi îşi supravegheau mişcările, iar tensiunea atinsese cote alarmante.

În aceste condiţii, pe 24 iulie, la ora 2.15, pe ecranul radar de la un punct de monitorizare de pe coasta românească a Mării Negre apare un semnal "neidentificat". O altă instalaţie de radiolocaţie, care lucra pe frecvenţă diferită şi era poziţionată în alt sector, confirmă prezenţa "aeronavei neidentificate". Între staţii începe sarabanda mesajelor codificate, operatorii întrebându-se unii pe alţii despre provenienţa acelui aparat de zbor.

"Steaua jucăuşă"

Al treilea radar semnalează apariţia aceluiaşi aparat care nu respectă niciun traiect de zbor, nu se identifică, în ciuda mesajelor ameninţătoare care îi sunt adresate pe toate frecvenţele, şi evoluează "aberant", cu variaţii de altitudine şi viteză, cu mişcări bruşte în unghiuri imposibile din punct de vedere al tehnologiei aeronauticii cunoscute.

Se ia legătura cu navele aflate în larg, în zona în care OZN-ul se zbenguie haotic. Două vase ale Marinei Militare îl "prind", pe anumite porţiuni, prin mijloacele de detectare de la bord. Radarele bulgăreşti şi ruseşti îl "văd" şi ele şi se alarmează.

Cine, oare, posedă o asemenea tehnologie? Evoluţia ciudatului obiect zburător a fost examinată pe o durată de 37 de minute, în limitele de altitudine confirmate de radioaltimetre, 500-15.000 de metri, cu viteze ce variau de la staţionare la punct fix la 4.000 kilometri pe oră. Ultima manifestare a avut loc la altitudinea de 6.000 de metri, cu o viteză de 970 kilometri la oră, după care a dispărut de pe radare.

"Steaua jucăuşă", după cum au numit-o marinarii de pe vasele aflate în zona respectivă, a dispărut într-o explozie de culori, ca un foc de artificii, ceea ce nu înseamnă că a explodat, ci doar că "a luat viteză". O viteză incredibilă.

Cum "apariţia" nu a avut nicio consecinţă gravă, ci doar un bruiaj ce se manifestase asupra aparaturii radio a navelor, ruşii au insistat să fie catalogată, la analiza ulterioară, drept "balon meteorologic în derivă". Această "evaluare" i-a scutit pe toţi să caute nişte explicaţii care ar fi fost imposibil de admis.

Ceauşescu credea că fenomenul OZN era o născocire anticomunistă

O altă manifestare OZN observată de specialiştii militari a fost cea din 1979. Autorităţile de trafic aerian din Ungaria au anunţat autorităţile române că în spaţiul aerian al României urma să intre un balon meteorologic.

Specialiştii militari români observaseră evoluţia balonului încă înainte de a fi anunţaţi oficial. De ce? Pentru că banalele baloane pentru determinarea parametrilor fronturilor atmosferice îşi "extinseseră" de mult raza de acţiune, deseori aruncând un "ochi" şi asupra amplasării sistemelor de apărare antiaeriană şi asupra altor obiective militare ultrasecrete. Specialiştii radar aveau datoria de a se asigura că aceste baloane nu ajung în zone interzise, caz în care ar fi fost doborâte.

În anii '50, avioanele româneşti au doborât multe astfel de baloane "curioase". Cel din 1979 a intrat în spaţiul aerian al României prin Arad, evoluând normal la o altitudine cuprinsă între 8.000 şi 10.000 de metri.

După 23 de minute, specialiştii radar au observat apariţia bruscă a unei "umbre", care a provocat panică şi derută. Din punct de vedere strategic, o apariţie bruscă în spaţiul aerian al unei ţări nu demonstrează altceva decât o breşă în plasa radarelor, care ar fi trebuit să semnaleze orice intrare în spaţiul aerian.

"Umbra" balonului nu fusese observată la "intrare", ci dintr-odată, în timp ce balonul se deplasa pe ruta Arad - Baia Mare. Ciudatul obiect zburător a însoţit balonul meteo timp de 34 de kilometri, imprimând pe ecranele-radar din şapte staţii un impuls identic cu cel al unui avion mediu curier.

S-a luat hotărârea să se ridice de pe cel mai apropiat aerodrom un avion pentru interceptare. Acesta a ajuns din urmă cele două obiecte care zburau în tandem, dar când s-a apropiat de ele, "umbra" a făcut o manevră bruscă, aproape în unghi drept, dispărând cu o viteză de peste 6 Mach.

Pilotul de pe avionul de interceptare a avut contact vizual cu obiectul zburător, dar nu a putut să-l claseze în nicio categorie cunoscută a aparatelor de zbor. Evoluţia aparatului a fost urmărită pe radar până la aproximativ 100 de kilometri înălţime, după care nu a mai existat impuls.

Modul de mişcare nu corespundea aerodinamicii cunoscute la aparatele de zbor terestre. Raportul specialiştilor s-a rezumat la evoluţia balonului meteorologic anunţat oficial, care a intrat în spaţiul aerian al URSS, iar după 30 de kilometri de evoluţie s-a ridicat în stratosferă şi a explodat.

Paradă militară cu OZN

Vedeta aeriană la defilarea din 23 august 1984 a fost un... OZN! Acest episod a fost analizat şi de specialişti americani, fiind inclus în cartea "UFO's Top Secret Military Archives", scrisă de locotenent-colonelul Lawrence J. Tacker, U.S. Air Force, şi de generalul Emil Străinu.

Parada militară aeriană din 1984 tocmai se încheiase, iar aparatele de zbor se întorceau pe aerodromul Alexeni, lângă Urziceni, judeţul Ialomiţa, de unde decolaseră. Aparatele de tip MIG- 21, MIG- 23, IAR 93, IAR 316, IAR 330 şi MI- 8 erau introduse în hangare şi acoperite cu huse.

La fel şi aparatele de tip AN- 24 şi AN- 26, cu care se făcuse transportul materialelor şi al personalului tehnic. După ce toate aparatele de zbor aterizaseră, soseşte un apel de la staţia radar a Aeroportului Otopeni, prin care operatorii de la Alexeni erau întrebaţi dacă mai au vreun elicopter în aer, la verticala aerodromului. Nu, niciun elicopter nu se afla în aer - vine răspunsul.

Şi totuşi, insistă cei de la Otopeni, se recepţiona un semnal ce corespundea unui astfel de aparat de zbor. S-a luat legătura cu cei de la aerodromul militar, care anunţaseră deja că toate aparatele sunt la sol. Se confirmă încă o dată. Dar, de la punctul de observare vizuală, vine un comunicat alarmant: Da, "ceva" este în aer, dar mijloacele optice de detectare nu semnalează nimic deosebit.

De la staţia radar de la Otopeni se cere intensificarea cercetării vizuale şi prin mijloace optice. Ofiţerul de serviciu de pe aerodromul Alexeni pune în funcţiune, din propria iniţiativă, staţia radar. Nu se semnalează nimic, nici în zona în care Otopeniul observase "ceva" ce pendula la verticală, spre vest, la o altitudine de 4.500 de metri.

Acel loc se afla în "zona moartă", în afara posibilităţii de cercetare radar. Obiectul apăruse subit, fiind semnalat de cinci radare care funcţionau pe frecvenţe diferite.

De la punctul de observare vizuală, un glas alarmat anunţă că un obiect strălucitor se află la 225 grade azimut, iar Otopeniul anunţă că acesta a început să se deplaseze spre vest, coborând la altitudinea de 2.200 metri.

Ofiţerul de serviciu şi întregul personal ce deservea staţia radar de la Alexeni observă, în sfârşit, obiectul zburător. Prin lunete, acesta apare ca un corp ovoidal, dintr-un material asemănător aluminiului, părând a avea trei metri lungime şi până la cinci metri lăţime. Nu făcea niciun zgomot.

Dintr-odată, se manifestă paraziţi pe banda undelor ultrascurte şi unde scurte (UUS şi US). Obiectul intră în zona activă a radarului de la Alexeni. Se deplasează pe azimut 225 grade, crescând altitudinea cu 1.000 de metri la 1.000 de metri parcurşi pe orizontală. Urcă în cinci secunde. Specialiştii militari rămăseseră cu gura căscată.

"Opriţi cercetarea!"

De la Bucureşti, unde se strângeau informaţiile despre evoluţia ciudatului obiect zburător, vine un ordin clar: "Opriţi cercetarea radar! Este un balon meteorologic!". Ofiţerii de la Alexeni nu execută ordinul. OZN-ul se opreşte la punct fix, la 260 grade vest, cam la 20 de kilometri de Alexeni, de unde începe o serie de "demonstraţii" ciudate. Între limitele de altitudine 2.000- 55.000 metri, obiectul face manevre cu viteze de până la 12.000 kilometri pe oră şi staţionare la punct fix.

Şeful staţiei radar îi roagă pe cei de la punctul de conducere a zborului să se ia legătura cu aeronavele civile ce zburau în zona în care OZN-ul se zbenguia. Piloţii civili au contact vizual, dar aceştia îl descriu folosind mereu cuvântul "balon", ca să nu aibă surprize mai târziu.

Dau de înţeles că nu vor raporta "evenimentul". De la Otopeni vine o "sugestie", ca un ordin: "nimeni" de sus nu are nevoie de informaţii bombă. Operatorii radar care se aflau pe Alexeni şi Otopeni aveau toţi o experienţă de peste zece ani şi veniseră special pentru parada aviatică de la 23 august. Nu puteau să ignore evoluţia incredibilă a aparatului zburător rămas neidentificat.

Nu l-au raportat mai "sus", dar au păstrat următoarele date în legătură cu acest eveniment: obiectul a fost înregistrat cu mijloace de radiolocaţie şi mijloace optice aproape 40 de minute, timp în care a evoluat aleatoriu, între 2.000 şi 100.000 de metri altitudine, dispărând în Spaţiu cu o viteză de peste 1.000 de kilometri la oră.

Nu avea lumini proprii şi nici nu s-au observat jeturi de propulsie. Evoluţia a fost compusă din traiecte concentrice spiralate sau în unghiuri drepte, cu viteze ascensionale şi diferite unghiuri raportate la orizontală, a urcat şi a coborât de opt ori, iar în limita de 25.000- 60.000 metri evoluţia lui a fost similară cu aceea a unui avion de înaltă acrobaţie, dar cu unghiuri de viraj deosebit de strânse şi întoarceri în unghi drept pe verticală, manevre imposibil de făcut cu vreo navă terestră, deoarece nici aeronava, nici pilotul n-ar fi rezistat solicitărilor.

Codul tăcerii

Până în 1984, experţii militari români au mai întocmit rapoarte cu privire la obiecte zburătoare neidentificate semnalate de piloţi militari şi civili. Însă, după uluitoarea evoluţie a OZN-ului de la parada militară de 23 august, li s-a interzis să mai strângă informaţii despre astfel de "apariţii". Nicolae Ceauşescu se isterizase că militarii lui îi semnalau "nişte prostii".

El considera fenomenul OZN un fenomen tehnologic terestru conceput să destabilizeze socialismul. De aceea, de câte ori se aflau în faţa unui fenomen aerian imposibil de explicat, experţii militari aveau grijă să nu raporteze nimic, ştergând până şi benzile cu înregistrările comunicărilor între piloţi şi turnul de control şi între specialiştii de la staţiile radar.

Piloţii ridicaţi la interceptare - căci, până la "clarificarea" fenomenului se urma procedura obişnuită pentru cazurile când se viola spaţiul aerian de către aeronave ce nu se identificau - abordau la întoarcere o inspirată ridicare din umeri, ca răspuns la orice întrebare incomodă.

Şi totuşi, aceste întâlniri făceau parte din "folclorul" zburătorilor, multe dintre ele fiind strânse de colonelul Doru Davidovici, pilot şi scriitor, mort în condiţii considerate suspecte de unii, în timpul efectuării unui zbor de rutină. Şi alţi militari - gen. Dumitru Andreescu, gen. Ştefan Ispas, col. Zarioiu Gheorghe, col. Ionel Grama - au strâns mărturii ale fenomenului OZN manifestat în România.

Un "ceva" nepământean

Generalul Emil Străinu, membru al Asociaţiei de Studiere a Fenomenelor Aeriene Neidentificate (ASFAN) afirmă: "În România, fenomenul OZN s-a manifestat în valuri, în anii premergători celor două războaie mondiale, apoi între 1968-1979 şi 1984-1990. Există şi multă confuzie.

Se experimentează numeroase tipuri de arme aeriene sau care au legătură cu supravegherea din spaţiul aerian, a căror testare este strict secretă şi care creează confuzii printre cei neavizaţi. Aerostatele stratosferice, dotate cu aparatură modernă de cercetare electronică şi fotografiere, folosite în scopuri de spionaj, sunt cel mai adesea confundate cu OZN-uri.

Mai sunt experimentate arme cu particule de foarte înaltă energie, lasere şi, cea mai <> , ca să zic aşa, holografia militară care poate crea mari confuzii. Însă, oricât de sofisticate ar fi aparatele de natură militară, acestea nu pot evolua în aer sfidând toate principiile fizicii terestre, aşa cum le cunoaştem noi şi pe care se bazează cercetarea ştiinţifică, militară sau nu. Cu siguranţă, în spaţiul aerian mai există CEVA, care nu este un fenomen natural sau <> tehnologic terestru".