Cristi Borcea, fraţii Becali şi judecătoarea Geanina Terceanu, condamnaţi la închisoare cu executare pentru măsluirea iniţială a dosarului „Transferurilor”
0Fostul finanţator de la Dinamo Cristi Borcea şi foştii impresari Victor şi Ioan Becali au fost condamnaţi de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti la pedepse cuprinse între cinci ani şi şapte de închisoare cu executare pentru dare de mită. Ei au fost găsiţi vinovaţi că au mituit-o pe judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul Bucureşti pentru o măsură mai blândă în dosarul Transferurilor. Magistratul a fost şi el condamnat la închisoare.
Concret, Cristi Borcea a primit 7 ani şi 10 luni de închisoare, Victor Becali, 5 ani şi 8 luni de închisoare, Ioan Becali: 7 ani şi 4 luni de închisoare şi anularea eliberării condiţionate.
Judecatoarea Geanina Terceanu a fost condamnată şi ea la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 195.000 euro de la judecătoare, reprezentând mita primită.
Decizia nu este definitivă.
Ultimul termen
La ultimul termen al procesului în care judecătoarea Geanina Terceanu este acuzată că a primit 195.000 de euro pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul Transferurilor, procurorul a cerut pedeapsă cu executare, însoţită de sporuri, pentru fostul magistrat, anularea liberării condiţionate pentru Ioan Becali şi pedeapsă cu executare pentru Cristian Borcea, în timp ce ceilalţi inculpaţi au susţinut că sunt nevinovaţi şi au cerut să fie achitaţi.
Curtea de Apel Bucureşti a acceptat să aplice procedura simplificată pentru fraţii Ioan şi Victor Becali, dar şi pentru fosta judecătoare de la Tribunalul Bucureşti Geanina Terceanu. “Soluţia va fi unitară”, a spus judecătorul Bogdan Florin Voinescu.
Procurorul de şedinţă a cerut pentru Geanina Terceanu închisoare cu executare, având în vedere faptele comise pe când era judecător şi a spus că 195.000 de euro, suma primită de ea drept mită pentru o soluţie de achitare în dosarul Transferurilor din fotbal, nu ar putea fi strânsă în întreagă carieră de un magistrat.
Terceanu: „Sub presiune mediatică am recunoscut suma de 195 de mii de euro”
Procurorul a mai cerut confiscarea sumei primite de Terceanu ca mită şi acordarea unui spor de pedepsă de o treime din maximum prevăzut de lege. Pentru fraţii Ioan şi Victor Becali, DNA a cerut închisoare cu executare pentru dare de mită, pedeapsă la care ar trebui să se adauge un spor.
În cazul lui Ioan Becali, procurorul a solicitat emiterea unui nou mandat de arestare şi anularea liberării condiţionate.
Pentru Cristian Borcea, procurorul a cerut judecătorului contopirea pedepselor şi acordarea unui spor de pedeapsă, la fel şi pentru avocatul George Antonie Iorgovan, acuzat de mărturie mincinoasă.
În replică, avocatul Geaninei Terceanu a cerut pentru clienta sa o pedeapsă cu suspendare.
“Nu există mandat de percheziţie pentru locuinţa părinţilor din comuna Movila, Ialomiţa, acolo unde au fost găsiţi banii. Chiar ea le-a zis unde sunt ascunşi. Va rog să aveţi în vedere circumstanţe atenuante în cazul ei. Are un copil minor în întreţinere. A divorţat şi se află într-o un proces de reabilitare morală. A încercat să se angajeze în mai multe locuri. Şi-a dus copilul la grădiniţă şi are părinţii bolnavi”, a susţinut apărătorul.
Pentru Ioan Becali, avocatul acestuia a cerut o pedeapsă cuprinsă între patru luni şi patru ani şi opt luni de închisoare, care să se raporteze la minimum special pentru infracţiunea de dare de mită.
“Nu Ioan Becali a iniţiat această afacere. Cel mai vinovat este denunţătorul. Cer să nu i se revoce liberarea condiţionată clientului meu”, a spus avocatul.
În cazul avocaţilor George Iorgovan şi Daniel Costel Petre, apărătorii acestora au cerut achitarea celor doi inculpaţi.
În ultimul cuvânt, fosta judecătoare Geanina Teodorovici (Terceanu) a relatat că a fost luată din faţa grădiniţei copilului şi dusă la DNA.
“Am discutat cu procurorul. Am zis unde sunt banii, la locuinţa surorii mele. Am stabilit de la început sumele de bani care trebuiau să le restitui. Sub presiune mediatică am recunoscut suma de 195 de mii de euro. Dumneavoastră veţi stabili dacă ţineţi seama de aceste lucruri în stabilirea pedepsei”, a arătat fostul magistrat.
Terceanu a mai susţinut că, în cazul soluţiei pronunţate în dosarul Transferurilor, a studiat cazul trei săptămâni înainte de a hotărî achitarea tuturor inculpaţilor şi că, din puctul ei de vedere, decizia luată a fost una corectă.
”Nu puteam să dau o soluţie dacă nu era susţinută de probe. Soluţia de achitare am dat-o pentru toţi inculpaţii. Aşa am considerat la vremea respectivă. Aici este vorba de conştiinţa mea de judecător de la acea vreme”, a spus Terceanu în faţa instanţei de judecată.
George Iorgovan a arătat în ultimul cuvânt că este nevinovat şi chiar "siderat şi nervos" de ceea ce i se întâmplă.
“Nu înţeleg de ce doamna Terceanu m-a tras în acest dosar. Nu am dus-o cu nicio maşină, nu am luat-o de nicăieri. Totul este o poveste”, a susţinut avocatul.
Acuzaţiile
Fosta judecătoare Geanina Terceanu este acuzată că a primit 195.000 de euro pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul transferurilor de jucători. Ea a fost trimisă în judecată în februarie 2016, de procurorii DNA, alături de Ioan şi Victor Becali şi Cristian Borcea, precum şi de avocaţii George Antonie Iorgovan şi Daniel Petre.
Geanina Terceanu este acuzată de luare de mită, cei trei oameni de fotbal, de dare de mită, iar cei doi avocaţi, de mărturie mincinoasă.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat dosarul în care Borcea şi fraţii Becali fuseseră trimişi în judecată pentru înşelăciune şi evaziune fiscală privind transferurile unor jucători.
Pe 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 ("fapta nu există”).
Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie, magistratul ar fi primit, în intervalul aprilie 2009 - mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro, din care 185.000 de euro de la Ioan şi Victor Becali, iar 10.000 de euro de la Cristian Borcea.
Din banii primiţi, magistratul a folosit 56.000 de euro pentru cumpărarea unei locuinţe.
Avocaţii Iorgovan şi Petre au fost audiaţi în calitate de martori în legătură cu faptele de care sunt acuzaţi Terceanu şi respectiv cei trei oameni de fotbal în acest dosar, ocazii cu care aceştia au făcut afirmaţii mincinoase, potrivit procurorilor.
În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de Geanina Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare, în cazul inculpaţilor. Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Victor Becali şi Cristi Borcea, la câte şapte.
Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.
În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel Bucureşti, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali - câte şase ani şi patru luni, Victor Becali - patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos - trei ani şi opt luni, Mihai Stoica - trei ani şi şase luni, Gheorghe Neţoiu şi Jean Pădureanu - câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile.