Corupție la Institutul „Marius Nasta”: patru medici, retinuți pentru acuzația de luare de mită

0
Publicat:

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București se confruntă cu serioase acuzații de corupție, după ce au fost reținuți de procurori. Aceștia sunt suspectați că au primit bani și bunuri de la pacienți care suferiseră intervenții chirurgicale la institut, fapte care ar fi avut loc în perioada 2022-2023.

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” FOTO Inquam/ Octav Ganea
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” FOTO Inquam/ Octav Ganea

Alți patru medici sunt cercetați în libertate sub control judiciar în aceeași anchetă.

Dintre suspecți fac parte și rezidenți

Surse judiciare au dezvăluit, joi pentru AGERPRES, că printre cei implicați în acest scandal se numără medici rezidenți specializați în anestezie.

Investigația, care a dus la reținerea celor patru medici, a fost desfășurată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Miercuri dimineața, au fost efectuate patru percheziții, dintre care două au avut loc la sediul Institutului „Marius Nasta”, în cadrul a două dosare penale ce vizează luarea și darea de mită.

Conform declarațiilor procurorilor, în cele două cazuri, se susține că, pe parcursul anilor 2022-2023, mai mulți medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” au primit, în mod repetat, diferite sume de bani și bunuri de la pacienți ai spitalului, în legătură cu exercitarea atribuțiilor lor de serviciu. Aceste atribuții includ efectuarea controalelor pre și postoperatorii și realizarea intervențiilor chirurgicale.

„În cele două cauze au fost efectuate investigaţii financiare, rezultând diferenţe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizaţi de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, susţin procurorii.

Surse judiciare au declarat, pentru Adevărul, că suma de 50.000 de euro ar fi fost găsită la locuința medicului Cornel Petreanu.

În decursul zilei de 20 septembrie, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi la sediile din 12 judeţe ale Direcţiei Generale Anticorupţie sunt conduse, în vederea audierii, un număr de 31 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite