Consumul de energie în perioada Codului roşu de caniculă a crescut în România. Burduja: „Peste o mie de megawaţi”

0
Publicat:

În perioada codului roșu de caniculă, consumul de energie la nivel naţional a crescut cu peste o mie de megawaţi faţă de o zi normală de vară, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Consumul de energie în această perioadă a crescut FOTO: Arhiva
Consumul de energie în această perioadă a crescut FOTO: Arhiva

Întrebat cu cât a crescut consumul de energie la nivel naţional în perioada Codului roşu de temperaturi extreme, ministrul Energiei a răspuns: „Peste o mie de megawaţi”

Pe de o parte, avem intervale de timp care sunt cu mai multe provocări decât altele, cum este acest interval de seară unde ne lipseşte producţia din parcurile solare şi, pe de altă parte, în zilele foarte călduroase nu bate vântul şi atunci ne-a lipsit şi energia eoliană. Dacă într-o zi de anul trecut, cu ceva vânt, aveam undeva la 1.200, poate chiar 1.700 de megawaţi din energie eoliană, în aceste zile am avut 367, iată situaţia operativă din 17 iulie. Deci vă daţi seama, un deficit de 1.300 - 1.400 de megawaţi”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit News.ro.

Burduja: Nu există motive să ne temem de pene de curent generalizate, de blackout

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a mai precizat că nu există motive de a ne teme de pene de curent generalizate, de blackout, sau alte scenarii vehiculate în spaţiul public. 

Ministrul s-a referit şi la spitale, în urma penelor înregistrate în urmă cu o zi la Spitalul Dundeni, arătând că trebuie să aibă generatoare, pentru că aşa este legea iar acolo unde nu merg, trebuie căutaţi şi pedepsiţi cei vinovaţi.

Nu există motive de a ne teme de pene de curent generalizate, de blackout, sau alte scenarii vehiculate în spaţiul public. Fac un apel către toţi cei din spaţiul public să aibă un simţ de răspundere, să nu alarmeze românii, pentru că nu sunt motive de panică”, a spus ministrul Energiei, după întâlnirea cu producătorii din sistemul de energie. Sebastian Burduja a precizat că ”există avarii locale”.

Există avarii locale, suntem la curent, operatorii de distribuţie su intervenit prompt, sunt reacţii corecte, în teren”, a precizat el.

Burduja a ţinut să precizeze că în cazul unor consumatori precum spitalele, trebuie să aibă generatoare, pentru că aşa este legea. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite