Consilierul judeţean de Ialomiţa Ion Grigore, declarat incompatibil
0
Ion Grigore, consilier judeţean în Ialomiţa, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, după ce instituţia a constatat că bărbatul a deţinut mai multe funcţii publice în acelaşi timp.
Astfel, în perioada 2 iunie 2009 - 6 octombrie 2009, Ion Grigore a fost atât director coordonator adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean Ialomiţa al Gărzii Naţionale de Mediu, cât şi consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
De asemenea, Grigore s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 20 mai 2010 – 28 octombrie 2012, pentru că a deţinut simultan atât funcţia de Prim Comisar în cadrul Comisariatului Regional Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu, cât şi calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa.
Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 94), alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, se arată în comunicatul de presă emis joi de ANI.
În perioada 25 iunie 2008 - 28 octombrie 2012, Ion Grigore a exercitat calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa.
Începând cu data de 20 mai 2010, el deţine funcţia de prim comisar în cadrul Comisariatului Regional Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu.
De asemenea, Ion Grigore a mai deţinut, în perioada 2 iunie 2009 - 07 aprilie 2010, funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean Ialomiţa al Gărzii Naţionale de Mediu.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.
În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate, se mai arată în comunicatul ANI.