Codruţa Kovesi sesizează CSM cu privire la emisiunile postului Antena 3: „Orice hotărâre judecătorească definitivă trebuie executată fără discuţii”
0Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis mai multe precizări privind o serie de afirmaţii făcute joi seara de moderatorii postului Antena 3, privind o serie de declaraţii făcute de procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi într-un interviu pentru „Adevarul Live“, care au fost scoase din context. Procurorii DNA au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în acest caz.
Potrivit DNA, în data de 18 februarie 2016, la emisiunea „Sinteza zilei” transmisă de postul de televiziune Antena 3, s-au formulat o serie de afirmaţii referitoare la punerea în executare, de către organele fiscale, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, afirmaţii reduse la concluziile potrivit cărora ,,Kovesi dă dreptate Antena 3” şi „Şefa DNA recunoaşte că Antena 3 nu trebuie evacuată” - titluri care au apărut persistent pe ecran, pe parcursul emisiunii.
“Cu referire la această împrejurare, procurorul şef al DNA nu a exprimat nici un punct de vedere privind modalitatea în care organele fiscale pun în executare o decizie judecătorească definitivă. Dimpotrivă, procurorul şef Laura Codruţa Kovesi reafirmă cu fermitate principiul potrivit căruia orice hotărâre judecătorească definitivă trebuie executată fără discuţii şi subliniază că acesta este un principiu de bază al statului de drept, care consacră separaţia şi echilibrul puterilor în stat, fiind clar stipulat în Constituţia României’, arată DNA.
Mesajul lui Kovesi la Adevărul Live, trunchiat de Antena 3
„Concluziile, neadevărate"
Cu referire la afirmaţiile anterior menţionate, Kovesi arată că postul de televiziune Antena 3 nu i-a cerut nici un punct de vedere pe acest subiect.
Mai exact, concluziile vehiculate în emisiunea Sinteza zilei din data de 18 februarie 2016 sunt neadevărate şi se bazează pe o serie de afirmaţii făcute în anul 2014, scoase din context şi răstălmăcite cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică, susţine documentul citat.
“Având în vedere că în emisiunea menţionată, realizatorul/moderatorul a acreditat ideea că procurorul şef al DNA, ca reprezentant al sistemului judiciar, este părtinitor în raport cu punerea în executare, de către organele fiscale, a respectivei hotărâri judecătoreşti definitive, doamna Laura Codruţa Kovesi a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii să constate dacă neadevărurile difuzate sunt de natură să afecteze negativ şi nejustificat opinia publică, în sensul de pune la îndoială autoritatea şi imparţialitatea autorităţii judiciare”, concluzionează DNA.
Într-o emisiune din 10 august 2014, la câteva zile după condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA, Laura Codruţa Kovesi a făcut mai multe declaraţii pentru Adevarul.
Fragmentul complet al mesajului lui Kovesi trunchiat de Antena 3
Principalele declaraţii
Dan Marinescu: Ce părere aveţi despre reacţiile care au apărut după condamnarea lui Dan Voiculescu?
Laura Codruţa Kövesi: Aş începe prin a nega faptul că Antena 3 a fost confiscată de Kovesi sau de DNA sau o altă instituţie. Este o hotărâre judecătorească care trebuie respectată, este definitivă şi nu mai poate fi modificată. Antena 3 nu are niciun fel de calitate în acest proces care s-a judecat. Nu există nicio dispoziţie care să spună că Antena 3 va fi executată.Categoric această hotărâre nu are legătură cu libertatea presei. Libertatea presei este garantată de Constituţie şi de lege.
Din punct de vedere juridic, este o decizie care poate fi considerată un model de bune practici. Este prima care se referă la o sumă atât de mare. Judecătorii din complet au fost foarte precişi şi punctuali la ce se confiscă. Sechestre pe bunuri şi pe conturi care vor fi trecute în proprietatea statului. Confiscarea se va realiza de Ministerul Finanţelor. Toate aceste imobile vor trece în proprietatea statului. Dacă există contracte de închiriere ele pot fi prelungite de către stat sau nu. Prin minută, judecătorii au stabilit că şi imobile care aparţineau unei societăţi vizate în dosar să fie confiscate. Dacă există contracte de închiriere ele pot fi prelungite de către stat sau nu
S-a spus că „Sediul Antena 3 a fost confiscat”. Ce înseamnă mai exact?
Laura Codruţa Kövesi: Nu este adevărat. În minută se spune „desemnează ca organ însărcinat cu punere în executare a dispoziţiei de indisponibilizare”. Vom identificat băncile la care sunt conturile bancare, DNA se va deplasa la bancă pentru a pune sub sechestru acele conturi.
Aceste dispoziţii vor fi executate de instituţiile care au atribuţii în acest sens, în special Ministerul Finanţelor. Antena 3 deţine clădirea în care funcţionează?
Laura Codruţa Kövesi: Ei sunt chiriaşi într-o firmă. Nici acum clădirea în care ei funcţionează nu le aparţine. Dacă era proprietatea Antena 3, cu siguranţă nu se putea pune sechestru pentru că nu era parte în dosar.
ANAF stabileşte dacă va închiria mai departe sau dacă va vinde clădirea?
Laura Codruţa Kövesi: Statul, prin Ministerul Finanţelor, poate prelungi contractul de închiriere, dacă nu este expirat sau încălcat, dar poate să dispună şi evacuarea chiriaşilor. Cu ocazia tuturor acestor audieri din noile dosare, Dan Voiculescu a spus că nu are nicio legătură cu Antena 3.
Proprietarul clădirii este Grivco, iar după ce se va pune în aplicarea sechestrul, statul va decide ce va face mai departe cu clădirea. Dacă ANAF negociază cu Antena 3 prelungirea contractului, DNA poate interveni şi să spună că suma este prea mică?
Laura Codruţa Kövesi: DNA va interveni pentru ca statul să recupereze valoare. Dacă nu apar fapte de corupţie în închirierea unor contracte noi nu vom interveni.
Cum s-a ajuns la acest prejudiciu de 60 de milioane de euro?
Laura Codruţa Kövesi: S-a stabilit prin rapoarte de constatare în timpul urmării penale, dar şi prin expertize din timpul judecării dosarului. A fost stabilit de către expert şi a fost luat în considerare de către instanţă. Motivele se vor regăsi în motivarea deciziei în care judecătorii vor lămuri toate aspectele.
Citiţi continuarea interviului: Laura Codruţa Kövesi, la Adevărul Live: Antena 3 n-a fost confiscată de vreo instituţie a statului