Circ cu Lia Olguţa Vasilescu, în instanţă. DNA îl recuză pe judecător, iar avocaţii pe procuror

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, s-a prezentat marţi la Curtea de Apel Bucureşti. Aici trebuia să se judece o contestaţie a DNA la decizia Tribunalului Bucureşti de a trimite procurorilor dosarul în care aceasta este acuzată de corupţie, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, avocatul Olguţei Vasilescu, Alexandru Chiciu, a declarat că procesul a fost suspendat, după ce procurorul de şedinţă nu a mai dorit să susţină pe fond contestaţia, pe motiv că instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti nu are competenţă să judece acest dosar.

În opinia reprezentantului DNA, dosarul trebuie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece deputatul Lia Olguţa Vasilescu a devenit ministru.

Chiciu a mai spus că judecătorul nu a fost de acord cu solicitarea DNA, iar procurorul de şedinţă a decis să-l recuze pe magistrat. De cealaltă parte, avocaţii l-au recuzat şi ei pe procuror, astfel încât procesul a fost suspendat.

Nereguli în rechizitoriul DNA

Iniţial, pe 7 octombrie 2016, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conţine nereguli. Magistratul a stabilit că mai multe probe strânse de anchetatori sunt nule, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

Ulterior, DNA a făcut contestaţie, admisă de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis rejudecarea de către Tribunalul Bucureşti a cererilor şi excepţiilor ridicate de Olguţa Vasilescu şi ceilalţi inculpaţi.

Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie, fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni).

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracţiuni) şi instigare la spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociaţii non-profit, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Acuzaţiile aduse fostului edil din Craiova

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări, inculpata folosindu-se, în schimbul obţinerii acestor foloase, de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD.

De asemenea, Olguţa Vasilescu este acuzată că şi-a folosit influenţa pentru a obţine de la un alt om de afaceri materiale electorale în valoare de 44.241 euro conţinând imaginea acesteia şi sloganuri de campanie electorală. Materialele în cauză au fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite