Ce echipe de conducere au șefii DNA, DIICOT și PÎCCJ. Klaus Iohannis a numit adjuncții marilor parchete

0
Publicat:

Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de numire a procurorilor propuși în funcții de conducere la DNA, DIICOT și Parchetul General.

Nicolae Solomon este noul adjunct al procurorului general. Foto: Inquam
Nicolae Solomon este noul adjunct al procurorului general. Foto: Inquam

Astfel, Aurel Sebastian Vălean va fi prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anterior fiind procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Tot la Parchetul General, pe postul de adjunct al procurorului general, merge și Nicolae Solomon, fost membru CSM. 

Tatiana Toader, fost membru CSM, a fost numită procuror-şef adjunct al DNA. Ea a ocupat inițial postul prin delegare după ce conducerea Direcției a fost preluată de Marius Voineag.

Al doilea adjunct al șefului DNA este Silviu Paul Dumitru. Anterior, a fost delegat în funcția de procuror-şef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul acestei structuri specializate.

Claudiu Ionela Curelaru a fost numită în funcția de procuror-șef adjunct al DIICOT. În prezent, anterior deținând această funcție prin delegare.

Interviurile pentru ocuparea posturilor au avut loc în intervalul 7-8 iunie, la sediul Ministerului Justiţiei, fiind desfăşurate în faţa unei comisii compusă din ministrul Justiției, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog. Nominalizăriile au fost făcute în timpul mandatului lui Cătălin Predoiu, iar după avizul CSM, propunerile au fost transmise către Klaus Iohannis de Alina Gorghiu, noul titular de la Justiție.

De cine sunt conduse marile parchete

În urmă cu câteva luni, Klaus Iohannis a numit noi șefi la cele trei mari parchete, fiind vorba despre Marius Voineag la DNA, Alex Florența la Parchetul General și Alina Albu la DIICOT.

Procurorul general al României este Alex Florin Florența, cu o vechime în magistratură de peste 15 ani. A fost procuror șef al Serviciului teritorial Timișoara din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

La DIICOT a fost numită Alina Albu, un procuror cu experiență în cadrul instituției, însă din a doua încercare pentru că procurorii din CSM au dat aviz negativ în cazul ei.

Șeful DNA este Marius Voineag, un procuror care a activat mai mulți ani în cadrul DIICOT, înainte de a conduce DNA având o funcție de conducere în cadrul Parchetului General.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite