Bogdan Stamatoiu, redactor-șef adjunct la GSP, implicat într-un grav accident. Anunțul publicației

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Redactorul șef adjunct de la GSP, Bogdan Stamatoiu a fost implicat într-un accident rutier pe raza localității Tânganu, au precizat surse din Poliție pentru aktual24.ro.

Mașina avariată FOTO aktual24.ro
Mașina avariată FOTO aktual24.ro

„La dată de 6 decembrie a.c. în jurul orei 13:20, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 301 din satul Tânganu, un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Pantelimon, iar din primele verificări au constatat faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 301 din direcția județului Călărași spre comună Cernica, în zona km 9, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înalta tensiune, aflat pe partea dreapta a drumului pe care circula“, conform unui comunicat de presă.

Conducătorul auto, în vârstă de 55 de ani, a a fost transportat la spital, de către echipajul medical sosit la față locului, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

„Polițiștii rutieri din Pantelimon efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, este comunicatul oficial.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, redactorul-șef adjunct de la Gazeta Sporturilor, Bogdan Stamatoiu, ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor.

Tragicul eveniment vine în contextul în care compania Ringier a anunţat schimbări în echipa editorială. 

Potrivit surselor Prosport, Bogdan Stamatoiu nu se afla pe lista celor care urmau să fie dați afară de Ringier, deși era printre oamenii cei mai apropiați de Cătălin Tolontan,care a fost afară și de la Libertatea.

Ce spune GSP

GSP anunță faptul că Bogdan Stamatoiu, redactor-șef adjunct la GSP.ro, a fost implicat astăzi într-un grav accident auto și le cere tuturor să se roage pentru viața sa. 

„În prezent, Bogdan se află internat și primește îngrijiri medicale. Toate gândurile noastre se îndreaptă spre Bogdan și familia lui, toți suntem în șoc. Menținem legătura cu familia, le respectăm intimitatea și le oferim tot sprijinul pe care îl doresc.

Din nefericire, asistăm la răspândirea unor informații false, neverificate, în privința acestui eveniment tragic. Unele articole merg până la a spune că Bogdan a fost concediat astăzi de companie, ceea ce este complet neadevărat.

Rugăm publicul și colegii din alte redacții să respecte dreptul la intimitate pe care îl are familia lui Bogdan și să se roage împreună cu noi pentru însănătoșirea lui.

Redacția GSP“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite