Băsescu îl aşteaptă luni la Cotroceni pe regele Iordaniei
0Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, va efectua o vizită oficială în România, în perioada 5-6 aprilie, ce va cuprinde convorbiri cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc şi o conferinţă de presă comună cu şeful statului român, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat remis Agerpres.
Potrivit documentului, Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei va efectua o vizită oficială în ţara noastră, în perioada 5-6 aprilie, pe agenda căreia se află convorbiri tete-a-tete cu Traian Băsescu, o ceremonie pentru semnarea documentelor oficiale şi o conferinţă de presă comună a celor doi şefi de stat.
În cadrul vizitei, Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei va avea o întrevedere cu primul-ministru Emil Boc, mai informează Administraţia Prezidenţială.























































