Autovehiculele Administraţiei Penitenciarelor ar putea fi scutite de la plata taxei de timbru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile ANP ar putea fi exceptate de la plata taxei de timbru
Maşinile ANP ar putea fi exceptate de la plata taxei de timbru

Autovehiculele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi ale unităţilor subordonate vor fi exceptate de la plata taxei timbrului de mediu, întrucât această instituţie publică este considerată una de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, potrivit unui proiect postat de Ministerul Justiţiei.

Conform expunerii de motive a proiectului de lege pentru completarea articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, postat pe site-ul Ministerului de Justiţie (MJ), prin adoptarea acestuia se urmăreşte degrevarea bugetului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de la plata acestor taxe, potrivit Mediafax.

"Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate au un rol social deosebit, determinat de funcţiile sale de garant al păstrării unui echilibru social, de formare a unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială a persoanelor private de libertate. În acest sens, se pune în mod deosebit accentul pe organizarea şi coordonarea activităţilor de executare a pedepselor privative de libertate, pe asigurarea pazei, escortării şi supravegherii persoanelor private de libertate, atât în interiorul perimetrelor de deţinere, cât şi în societate, la diverse activităţi", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege lansat în dezbatere publică.

Conform documentului citat, fondurile bugetare alocate instituţiei sunt insuficiente, motiv pentru care sumele aferente plăţii timbrului de mediu ar putea fi redirecţionate pentru cheltuieli privind hrănirea persoanelor private de libertate, asigurarea carburantului necesar deplasării acestora la instanţe de judecată, organe de urmărire penală şi unităţi spitaliceşti sau asigurarea materialelor necesare întreţinerii şi igienizării spaţiilor de detenţie.

În prezent, sunt exceptate de la plata timbrului de mediu autovehiculele utilizate de forţele armate, forţele de securitate ale statului, Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de frontieră şi pompieri.

Citiţi şi:

Ce a luat pe mere, statul a dat pe pere: a încasat circa 733 milioane lei din taxa auto în 2013 şi a restituit 570 milioane lei din decizii pierdute în instanţă

Încasările din timbrul de mediu au fost, în 2013, de aproape 733 milioane de lei, din care aproximativ 570,27 de milioane de lei au reprezentat restituirile de sume pentru vechea taxă auto către cei care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive în acest sens, potrivit datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), citate de către Agerpres.ro.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite