Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti cere demiterea ministrului Culturii acuzându-l că face jocul proprietarului Cathedral Plaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Culturii FOTO Mediafax

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a solicitat premierului Mihai Tudose să îl demită pe Lucian Romaşcanu din funcţia de ministru al Culturii, după ce acesta a făcut recent "declaraţii în afara legii" referitoare la "clădirea ilegală" Cathedral Plaza şi pe care îl acuză că "face jocul proprietarului respectivului imobil".

Într-un memoriu depus în 24 iulie, la Secretariatul general al Guvernului, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) critică declaraţiile pe care ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, le-a făcut în cadrul emisiunii "În faţa ta”, a postului de televiziune Digi24, din data de 17iulie.

"Domnul ministru Romaşcanu a făcut o pledoarie pentru menţinerea clădirii ilegale denumită Cathedral Plaza, dovedind fie necunoaşterea domeniului protecţiei monumentelor istorice şi a cerinţelor statului de drept (obligativitatea executării unei hotărâri judecătoreşti) - ceea ce este grav -, fie ignorarea totală a acestora - ceea ce este şi mai grav”.

"În ambele ipostaze, ministrul Culturii se situează în afara legii şi face jocul proprietarului clădirii ilegale, ale cărui argumente le-a preluat fără a le decela faţă de realitatea juridică şi tehnică”, se arată în memoriu, potrivit unul comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice.

Ministrul Lucian Romaşcanu "a dovedit lipsa imparţialităţii, intenţia de a ignora deciziile judecătoreşti şi a promovat o falsă imagine necorespunzătoare unei bune guvernări”.

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti îi aminteşte, prin urmare, prim-ministrului României că înalta demnitate cu care a fost învestit aduce cu sine "şi responsabilitatea pentru actele guvernării şi pentru poziţia publică şi actele membrilor cabinetului”.

De aceea, ARCB solicită demiterea Ministrului Culturii şi precizări "în mod expres şi neechivoc dacă poziţia exprimată de domnul Lucian Romaşcanu reprezintă poziţia oficială a Ministerului Culturii şi a Guvernului României, această problemă de interes public neputând fi lăsată într-o stare de ambiguitate”, a precizat sursa citată.

În 10 iulie, Primăria Municipiului Bucureşti susţinea că nu are competenţe în ceea ce priveşte demararea procedurilor pentru demolarea Cathedral Plaza, atribuţiile privind avizarea desfiinţării imobilului revenind exculsiv Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi proprietarului Cathedral Plaza.

Primăria precizează, într-un comunicat de presă, că, în continuarea demersurilor legale pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti nr. 2520/28.06.2012 privind desfiinţarea construcţiei de birouri Cathedral Plaza, situată în Bucureşti, str. General Berthlot, nr. 11-15 şi str. Lutherana nr. 15 şi 15A, a formulat şi trimis către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) o cerere privind eliberarea avizului de desfiinţare a imobilului.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice precizau în luna mai că executarea sentinţei Tribunalului Dâmboviţa prin care primarul general este obligat să emită Dispoziţia de desfiinţare a clădirii Cathedral Plaza nu presupune emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, ci doar a unui act de executare sub forma unei Dispoziţii a primarului general.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite