Activitatea Direcţiilor Permise Auto din toată ţara este sistată astăzi din cauza unor defecţiuni tehnice la nivelul serverului central

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul birourilor centrale şi din ţară ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, nu se vor putea efectua, în cursul zilei de joi, activităţi cu publicul, din cauza unor probleme tehnice, anunţă reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne.

UPDATE Scandal la Direcţia de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Capitală.Zeci de oameni stau la coadă, deşi programul cu publicul este suspendat întreaga zi, din cauza unei defecţiuni. Anunţul autorităţilor a venit destul de târziu aşa că mulţi cetăţeni nu au aflat de defecţiune şi s-au aşesat la cozi.Chiar dacă mulţi dintre cei care au stat la coadă de la primele ore ale dimineţii au decis într-un final să plece, încă au rămas la coadă să aştepte zeci de oameni, anunţă Antena 3. 

Anunţul oficialilor MAI

„Din cauza unor defecţiuni de ordin tehnic la nivelul unui server central al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, joi 26 octombrie 2017, nu se vor putea desfăşura activităţi cu publicul la nivelul serviciilor centrale şi judeţene. Personalul de intervenţie lucrează deja pentru rezolvarea situaţiei”, au precizat reprezentanţi ai MAI, potrivit Mediafax.

"Ne cerem scuze pentru neplăcerile create şi vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp. Imediat ce situaţia va reveni la normal, vom face demersurile necesare de informare a cetăţenilor", precizează MAI, pentru Agerpres.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite