26 de oameni au fost răniţi în urma unui accident de autocar
026 de persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie în Caransebeş, după ce şoferul unui autocar cu muncitori, printre care şi cetăţeni slovaci, a pierdut controlul volanului, relatează Antena 3.
Autocarul care transporta 50 de oameni de la firma la care lucrau către casă a lovit o maşină de pe contrasens în care se aflau două persoane şi, în final, s-a oprit într-un stâlp.
„În momentul de faţă e vorba de un număr de 26 de persoane transportate la spitalul din Caransebeş. O persoană urmează a fi trimisă către spitalul judeţean deoarece este suspectă de fractură de coloană cervicală. De la ISU Timiş au fost trimise două autospeciale ca să ajute în cazul în care e nevoie de transportul unor persoane către Spitalul Judeţean din Timişoara”, a declarat pentru Antena 3, Cosmin Ilie, reprezentant ISU Semenic.