12 ţări trebuie să ne achite datorii de 2,3 miliarde de dolari

Statul român are de recuperat datorii pe care unele „ţări pretine“ regimului Ceauşescu nu le-au achitat. România şi-a luat adio de la 241 de milioane de dolari, bani datoraţi de state aflate în incapacitate de plată

Sfârşitul anilor ’70 şi anii ’80 au însemnat pentru români o luptă continuă pentru supravieţuire. În paralel, tot ce se producea bun în ţară pleca la export: produse agricole, confecţii, utilaje, servicii pe proiectare şi montaj, armament. De ele se bucurau popoare „pretine“ lui Ceauşescu, precum Sudan, Congo, Nigeria, Somalia, Tanzania, Irak. Conform cifrelor oficiale, transmise de Ministerul Finanţelor ziarului „Adevărul“, la 30 iunie 2012 România încă mai avea de recuperat 2,355 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, foşti înalţi demnitari ai regimului comunist, cum este Ştefan Andrei (fost ministru de Externe), vorbesc de „creanţe privatizate“, care ar fi fost cumpărate de „băieţi deştepţi“ cu profituri imense.

IRAK NE DATOREAZĂ 900 DE MILIOANE DE DOLARI

IRAK Datoria acestui stat este de peste 878,5 milioane de dolari, conform Ministerului de Finanţe. De unde provine această sumă?

În timpul comunismului, dictatorul Nicolae Ceauşescu a dezvoltat relaţii foarte apropiate cu acest stat. Până în 1989, România, prin firmele sale de stat, a construit drumuri, a efectuat foraje petroliere, a dezvoltat reţeaua irakiană de căi ferate, a construit de la zero fabrici de ciment, lucrări de irigaţii şi a livrat armament produs în România. Conform Ministerului de Finanţe, datoria istorică a fost negociată, iar statul irakian a început deja plăţile. Datoria se va stinge, conform negocierilor, abia în anul 2028.
Mozambic Statul român are de recuperat 14,087 milioane de dolari de la această ţară. Datoria datează tot din perioada comunistă, Ceauşescu având o relaţie bună cu Samora Machel, preşedintele de atunci al Republicii

MOZAMBIC În 2007, România avea de recuperat de la acest stat nu mai puţin de 126 de milioane de dolari, însă statul român a şters 90 la sută din creanţă, iar în acest moment Mozambic plăteşte, în tranşe, doar puţin peste 14 milioane de dolari.

GUINEEA ne datorează 2,3 milioane de dolari.

RPD COREEANĂ trebuie să achite României 547.000 de dolari.

CONGO are de achitat ţării noastre 117.000 de dolari.

ŢEAPA CUBANEZĂ - 1,2 MILIARDE DE DOLARI

Statul mai are de recuperat peste 1,4 miliarde de dolari de la ţări cu care nici măcar nu a început negocierile. Cel mai mare datornic din această categorie este Cuba lui Fidel Castro.

Conform datelor Ministerului de Finanţe, creanţa Cubei este aproape de 1,3 miliarde de ruble transferabile (aproximativ 1,2 miliarde de dolari).

Rubla transferabilă a fost o unitate monetară scripturală bazată pe rubla sovietică şi utilizată până în 1991 în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), pentru calculul valorii schimburilor comerciale şi sumelor datoriilor dintre ţările-membre ale acestui organism economic al Blocului de Est.

Rubla transferabilă a fost cotată de BNR până în 1991, când s-a desfiinţat CAER, fiind apropiată ca valoare de dolarul american.

Recuperarea banilor se loveşte însă de „refuzul categoric al autorităţilor cubaneze, ţară care deţine 100% din creanţele României în ruble transferabile, de a accepta începerea negocierilor pentru convenirea coeficientului de conversie rublă transferabilă/dolar SUA şi pentru stabilirea unor modalităţi de rambursare a obligaţiilor sale valutare“, susţine Ministerul de Finanţe.

Printre alte state cu care nici nu s-au declanşat negocierile se numără Sudan (169,8 milioane de dolari), Libia (45,5 milioane de dolari), Nigeria (12,6 milioane de dolari), Republica Centrafricană (10,7 milioane de dolari), Somalia (2,5 milioane de dolari) şi Tanzania (99.000 de dolari).

Nerecuperarea datoriilor este motivată de „dificultăţile majore de ordin economic, financiar şi valutar cu care se confruntă unele ţări africane“, spun oficialii Ministerului de Finanţe.

Creanţe cărora li s-au pierdut urma: America, China şi Sri Lanka

Fost ministru de Externe în timpul regimului comunist, Ştefan Andrei (81 de ani) scoate la iveală creanţe mai puţin cunoscute, care ar fi fost vândute pe bani grei de „băieţi deştepţi“.  În cartea Laviniei Betea „I se spunea Machiavelli“, scoasă de Editura Adevărul, Andrei Ştefan vorbeşte despre o creanţă pe care statul român o avea de recuperat de la Sri Lanka. Este vorba de vagoane produse la Arad şi la Caracal.

Imediat după Revoluţie, Întreprinderea de comerţ exterior Mecanoexport ar fi vândut creanţele unei firme din Taiwan şi Coreea de Sud cu 60 la sută din valoarea iniţială. De asemenea, fostul înalt demnitar vorbeşte şi despre o mină pe care statul român o cumpărase în America.

„S-a vândut după 1989. Nu ştiu cui şi cum s-a vândut. Nu eram printre cei care au condus România, ci la închisoare. Mina se afla în apropierea unui port, însă era un port cu destinaţie militară“, explică Ştefan Andrei.

România mai avea de încasat bani şi din China, unde „aveam în construcţie două fabrici de ciment (…)După 1989 nu se mai ştie cum s-au rezolvat problemele. Toată chestiunea asta a încasării creanţelor e o mafie…Ce s-a întâmplat printre altele? În România, firmele particulare au primit drepturi «să salveze creanţele»“, conchide, dezamăgit, fostul înalt demnitar.

Top 3 creanţe către România

1. Cuba - 1,2 miliarde
2. Irak - 878,5 milioane
3. Sudan - 169,8 milioane

AM STINS DATORIA GERMANIEI

Economistul Radu Golban a dezvăluit în 2011 că Germania are o datorie către statul român de 19 miliarde de euro din 1939. Însă reprezentanţii Ministerului german de Finanţe au susţinut că România a renunţat la orice pretenţie financiară faţă de Germania semnând Tratatul de Pace de la Paris, la 10 februarie 1947.
 
241 de milioane de dolari sunt datoriile ţărilor foarte sărace, cu şanse mari să nu se mai întoarcă în România.

Ruşii amână la nesfârşit restituirea Tezaurului Naţional al României

În timpul Primului Război Mondial, în 1916,  România a decis să-şi protejeze Tezaurul Naţional trimiţându-l la adăpost în Rusia ţaristă. Însă, după venirea bolşevicilor la putere, România nu şi-a mai primit înapoi decât jumătate din ce a trimis la ruşi. Specialiştii susţin că valoarea actuală a tezaurului rămas la Moscova este de
circa două miliarde de euro.

STRATEGIA „TEMPORIZĂRII“

Unul dintre puţinele şi firavele succese româneşti în relaţia cu Moscova a constat în demararea negocierilor pentru tezaur. Succesul constă în aceea că, practic, Kremlinul recunoaşte existenţa problemei. Ulterior, Rusia a făcut tot posibilul pentru ca tezaurul să nu ajungă în România. Una dintre strategiile aplicate este cea a „temporizării pe termen nelimitat“.

În 2003, cele două ţări au căzut de comun acord să se înfiinţeze o comisie bilaterală (fiecare stat e reprezentat de 9 membri) care să investigheze soarta tezaurului. De la momentul înfiinţării, această comisie nu s-a întrunit decât de trei ori: în 2003, 2004 şi în 2005.

Secretarul de stat din Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, declara în urmă cu patru zile, pentru gandul.info: „Ar fi trebuit să fie întâlniri alternative la Bucureşti şi la Moscova. Noi am făcut mai multe invitaţii, iar demersurile au fost numeroase pentru a se relua activitatea. Din păcate, nu s-a primit un astfel de răspuns (din partea Rusiei - n.r.)“.

Oficialul român a anunţat, tot la gandul.info, că această comisie se va reuni anul viitor, în luna martie. Nu cu mult timp în urmă, ambasadorul Rusiei, Oleg Malghinov, declara la emisiunea „După 20 de ani“, difuzată de PRO TV, că problema istorică a tezaurului nu este atât de simplă pe cât pare, nefiind nicio persoană care să poată certifica faptul că acesta mai există, iar politizarea problemei în România nu duce decât la discuţii inutile.

STRATEGIA „CĂII PRIVATE“

O altă strategie concepută şi aplicată de ruşi constă în atragerea unui oficial guvernamental în negocierea altor formule de retrocedare a tezaurului. Cea aleasă era „calea privată“. În acest fel, Moscova ar putea invoca faptul că  problema tezaurului nu mai este o problemă de stat între România şi Rusia, cele două ţări alegând rezolvarea diferendului în sectorul privat. Varianta fusese acceptată de fostul vicepremier Ioan Talpeş, în 2004.

Emisar al Moscovei fusese Jacques de Groote, fost director executiv al FMI până în 1994. Acesta se recomanda ca fiind reprezentantul unui grup olandez de afaceri, capabil să negocieze şi să recupereze tezaurul. Ministerul român de Externe a reacţionat prompt. A cerut Rusiei un răspuns ferm despre filiera ruso-olandeză care susţinea că este acreditată de Moscova să negocieze ingineriile financiare ale reîntoarcerii tezaurului în România.

În faţa acestei abordări directe a Bucureştiului, Moscova a fost obligată să-şi suspende operaţiunea privată, denunţând faptul că filiera respectivă nu este împuternicită pentru astfel de negocieri.

2 miliarde de euro ar fi valoarea tezaurului nereturnat României de Rusia, conform specialiştilor.