„Revoluția” din sistem. Planurile de învățare individualizate, o formă fără fond. De ce consideră profesorii că sunt inutile
0Noul Statut al Elevului publicat în Monitorul Oficial prevede, printre altele, dreptul elevilor la planuri individualizate de învățare, elaborate de profesori în urma evaluărilor și a rezultatelor obținute de copii. Până acum, aceste planuri erau prevăzute doar Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ și în Legea învățământului preuniversitar.
Ce presupun aceste planuri și cum vor fi puse în aplicare? Îi va ajuta, realmente, pe elevi să recupereze materia? Le va deschide apetitul pentru studiu? Cum îi va ridica pe cei de nota 2? Sunt doar instrucțiuni strict declarative, pe care nu le va băga nimeni în seamă, doar ca să fie undeva scrise, sau ne aflăm în fața unei „revoluții” în sistem?
Planul de învățare individualizat, doar o formă fără fond
„Dascălii sunt obligați să ofere sprijin fiecărui elev în funcție de nivelul la care se află acesta și în așa fel încât să poată recupera materia sau, de ce nu, chiar să facă performanță. O idee care arată foarte frumos pe hârtie, dar care, în realitate, nu este decât o formă fără fond”, a explicat pentru „Adevărul” Ruxandra Achim, profesoară de Limba română la liceul I.L.Caragiale din București. Aceasta consideră că misiunea de a ridica nivelul unui elev este a profesorului, dar în egală măsură și a părinților. „Au scris treaba asta și au impresia că au adus o mare modernizare sistemului de învățământ. Însă pentru a ridica nivelul unui elev slab sau cu rezultate mediocre trebuie să se implice profesorii, într-adevăr, dar și părinții copiilor. Altfel sunt inutile”, consideră profesoara. „Dacă tu, dascăl, recomanzi o lectură suplimentară, anumite fișe de lucru, anumite teste, exerciții, iar elevul nu este susținut de familie, îndrumat de părinți, atunci nu am făcut nimic. Totul va fi doar praf în ochi, încă o măsură doar pe hârtie și atât”.
Planul individualizat de învățare este conceput de profesorul de la clasă, pornește de la rezultatele evaluărilor cu caracter formativ și sumativ și vine cu soluții, cu recomandări. Dascălul analizează hibele elevului, modul în care înțelege informațiile primite, modul în care le judecă și își exprimă o opinie. Sunt luate în calcul și notele copilului coroborate apoi cu bagajul real al cunoștințelor sale. Practic, dascălul face o radiografie a nivelului la care se află într-un anumit moment elevul. Iar apoi, în funcție de asta, îi vine în ajutor cu o serie de recomandări. „După ce faci o serie de evaluări, poți să ai o imagine de ansamblu cu privire la nivelul fiecărui elev, iar apoi predarea ar trebui adaptată în așa fel încât să atingi toată scala aceasta de nevoi pe care le are un copil”. Profesoara vine cu câteva exemple concrete: elevul poate primi exerciții de corectare pe partea de ortografie-punctuație, dacă este mai slab la acest capitol. Sau primește o listă cu anumite cărți pe care trebuie să le parcurgă. „Căci el nu poate face analiza unui text literar dacă nu a citit acea operă. Elevului i se poate recomanda parcurgerea sub formă de rezumat a acțiunii pe baza unor fișe. Apoi analizarea unor concepte dar șu integrarea acestora în exercițiile specifice examenului de Bacalaureat. Ajutorul primit din partea familiei, încurajarea și susținerea sa de către părinți sunt primordiale însă”.
Profesor: „Noi facem asta de multă vreme. Va fi o hârțogăraie în plus”
Pe de altă parte, susține dascălul, conceperea acestor planuri individualizate de învățare devine complicată, căci elevul trebuie să lucreze nu numai acasă, ci și la clasă. „În momentul în care într-o clasă ai în vedere doi, trei elevi cu un nivel de pregătire ceva mai scăzut, practic vei fi obligat să-i sacrifici pe ceilalți care au un nivel superior de pregătire. Ceea ce nu este corect. Știți cum mi se pare această măsură a planurilor individualizate? Este exact ca povestea aia de după simularea la Evaluarea națională când au stat ei strâmb și au cugetat drept și au zis 5 minute de ortografie la începutul fiecărei ore”.
Această „obligație” a profesorului de a realiza planuri de învățare pentru elevi este binevenită, însă ar trebui gândită mai bine, ar trebui privit în profunzimea lucrurilor „nu doar să pasăm responsabilitatea pe umerii dascălilor și atât. Văd ei cum se descurcă. Trebui să-l faci și pe copil să-și dorească să învețe, să recupereze, să fie mai bun, să conștientizeze nevoia de ajutor, să vrea să primească acest ajutor. Doar așa vom asista și la efecte benefice”, consideră prof. Achim.
Planul individualizat de învățare este un concept vechi, pus în practică la clasă de către toți profesorii. „Noi făceam și înainte asta. Deci vorbim de aceeași Mărie cu altă pălărie. Singura diferență este că până acum aceste planuri nu erau trecute pe hârtie, declarate în registre. De exemplu, în momentul în care corectezi un eseu pe care îl face copilul, la sfârșit îi faci observații. Ăla este un plan individualizat. Îi spui nu ai respectat cerințele acestui eseu, nu ai făcut încadrarea în curentul literar, în perioadă. Ar fi trebuit să scrii cutare și cutare, deci aia este o chestiune individualizată pe care noi o făceam și o facem”.
Acum, spune dascălul, profesorii vor fi îngropați în documente, tabele, situații scise etc. „O birocrație în plus pentru ceva ce oricum era bifat de noi la clasă. Sigur ne vor obliga să trecem totul pe hârtie și n vom îngropa în hârțogăraie”.
Profilul elevului de nota 2. Psiholog: „Cu toate planurile din lume, n-are nici o șansă la reabilitare educațională”
Într-adevăr, elevii trebuie susținuți, ajutați și îndrumați pas cu pas însă cum gestionează sistemul problema elevilor de nota 2, cei care nu-și doresc să învețe, pe care nu-i interesează școala, care au la activ absențe cu duiumul, corijențe, poate chiar ani de repetenție? Căci planurile de învățare țintesc inclusiv aceasta categorie. Cum sunt ajutați cei slabi dintre cei mai slabi? „Nu vor fi ajutați”, este de părere psihologul Radu Leca. „Profesorii vor fi depășiți de situație. Și vor afirma că au încercat dar nu au putut fiindcă nu au cu cine, pentru că problemele, hibele, lipsurile copilului îi depășesc. Unii nici măcar nu vor încerca să-i ajute pe elevii foarte slabi. Doar se vor preface. Interesul multor profesori, în acest moment, nu este să muncească în plus când ar putea avea rezultate doar din pix”. În concluzie, elevul de nota 2 este din start un elev pierdut și va fi ignorat în continuare, căci efortul sistemului de a-l reabilita educațional este unul prea mare. „Avem de-a face cu copii care se chinuie efectiv să găsească resursele necesare pentru a înțelege un basic din ceea ce îi se spune ca să poată face față, psiho-emoțional, unui element denumit integrare. Copiii de nota 2 au cel puțin două probleme afective: o tulburare de anxietate sau de depresie sau un abuz fizic sau emoțional în curs. Există posibilitatea, în plan secundar, ca din punct de vedere al răspunsului de cogniție, copilul să nu treacă mai mult de 100 de puncte IQ. Și atunci el nu va putea niciodată, decât poate cu efortul supraomenești, să ia nota de trecere”. Acest copil, consideră specialistul, cântărește ca o piatră de moară la gâtul unui sistem aproape muribund.
Nepăsarea, noul trend promovat pe holurile școlilor
Pe de altă parte, atrage atenția psihologul, elevul slab la învățătură, a devenit un adevărat trend printre mulți adolescenți, un trend de necontrolat, pe care nici o entitate nu-l poate gestiona. „Este elevul care impune un adevărat brand, o adevărată marcă: cea a nepăsării. Și se observă mai ales în rândul copiilor care au acces la resursele financiare ale părinților, resurse nelimitate, și nu sunt motivați să învețe. Ei știu că orice s-ar întâmpla, vor cădea, cum s-ar spune „în picioare”. Alții, au adoptat altă tehnică: „Mulți merg pe principiul „Lasă, mă, că am luat nota 9 și nu am învățat nimic”, completează ideea și profesoara Ruxandra Achim.
Radu Leca face o radiografie a întregului sistem de învățământ care pare că se duce cu totul de râpă. „Materia pentru Bacalaureat s-a înjumătățit, gradul de dificultate al subiectelor este din ce în ce mai scăzut dacă facem o comparație cu anii 2.000, de exemplu. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: când la nivel național există 60.000 de copii care nu vor să mai termine clasa VIII-a, înseamnă că sistemul nu funcționează. Nu funcționează din cauza politicilor de educație, din cauza lipsei strategiilor dar observăm aici un trend care se conturează din ce în ce mai clar: În momentul de față, românii nu-și doresc să mai învețe”.
Se încarcă comentariile...
