Daniel Breaz, despre situaţia elevilor din Caracal, obligaţi să facă naveta cu maşini de ocazie: „Nu cunosc situaţia exactă a transportului”
0Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat, luni seara, că nici acum nu cunoaşte situaţia transportului de la Caracal, unde, chiar şi după dispariţiile Alexandrei şi Luizei, elevii încă fac naveta cu maşini de ocazie. Acesta a spus că va încerca să găsească soluţii.
Ministrul Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat, luni seara, la Digi24, că nu ştie care este situaţia exactă în privinţa transportului elevilor la Caracal, conform mediafax.ro.
„Nu cunosc situaţia exactă vizavi de ce se întâmplă la Caracal şi în suburbiile acestui oraş. În primul rând cei care trebuie să asigure transportul sunt autorităţile locale. Sunt trasee. Eu cunosc cel puţin situaţia din judeţul de unde provin eu, din Alba. Sunt trasee scoase de către Consiliul Judeţean la licitaţie pentru diverse firme care doresc să trasnporte persoane pe trseele respective. Tot în Alba sunt făcute asociaţii create între municipii şi comune, s-a creat o reţea de transport în comun care funcţionează foarte bine. Eu cred că acelaşi model ar putea fi luat şi aici”, a spus Daniel Breaz.
Ministrul a afirmat că Guvernul decontează naveta elevilor şi că a discutat cu Asociaţia Transportatorilor şi cu Grupul de Dialog Social din Minister, sugerând linii speciale de transport pentru elevi.
„Dacă discutăm din punctul de vedere al MEN ce face Guvernul pentru copii, da, le decontăm tuturor celor care merg la şcoală, abonamentele. Chiar am avut o discuţie atât cu Asociaţia Transportatorilor, cât şi cu grupul de dialog social la nivel deMEN exact despre această problemă. Chair le-am sugerat să creeze linii doar pentru elevi, acolo unde avem grupuri vulenrabile, acolo unde avem un număr mare de elevi, să creeze linii de transport speciale pentru elevi. Ei vor avea abonamentele decontate”, a mai spus Breaz.
Acesta s-a declarat îngrijorat de situaţia de la Caracal, unde copiii merg în continuare la şcoală folosind maşini de ocazie.
„Situaţia de la Caracal mă îngrijorează şi pe mine. Eu o să am o discuţie cu inspectorul şcolar general cât şi cu autorităţile locale din Caracal ca să vedem daqcă ăntr-adevăr în zona respectivă nu există linii de transport în comun nu doar pentru elevi, ci şi pentru persoane, pentru a avea anumite linii de transport în comun, linii ce pot fi accesate zilnic pentru a se putea deplasa între localităţi”, a afirmat Daniel Breaz, ministru interimar al Educaţiei.