Cele mai bune universităţi tehnice din Europa. Topul QS University Rankings

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cambridge University este considerată cea mai bună universitate tehnică din Europa, deşi este surclasată de MIT SUA în topurile mondiale
Cambridge University este considerată cea mai bună universitate tehnică din Europa, deşi este surclasată de MIT SUA în topurile mondiale

Cele mai bune universităţi tehnice din Europa se află în Marea Britanie şi sunt Cambridge, Oxford şi Imperial College London, însă la nivel mondial Statele Unite domină clasamentele cu renumitele universităţi Massachusetts Instutute of Technology (MIT) sau Stanford University.

Topul mondial QS University Rankings arată care sunt cele mai bune universităţi tehnice din Europa pentru specializările arhitectură, inginerie chimică, de structuri civile, automatică, electrică şi electronică, mecanică şi aeronautică.

Cea mai bună universitate de arhitectură din Europa este University College London (UCL), care ocupă de altfel locul doi în lume după MIT SUA. Pe locul trei în lume şi pe locul doi în Europa urmează Universitatea Delft University of Technology din Olanda. Următoarea în clasamentul european este ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology din Elveţia.

Cele mai bune universităţi tehnice din Europa: specializarea inginerie chimică

Cea mai bună universitate tehnică din Europa pentru specializarea inginerie chimică este Universitatea Cambridge, care ocupă locul patru în lume după universităţile americane MIT, University of California şi Stanford University. Pe locurile doi şi trei în Europa urmează universităţile britanice Imperial College London şi Oxford.

Cea mai bună universitatea tehnică din Europa la specializarea inginerie civilă este Delft University of Technology din Olanda, care ocupă locul doi în lume după MIT SUA. Pe locul doi în Europa este Imperial College London urmată de Universitatea Cambridge.

Cea mai bună universitatea tehnică din Europa la specializarea automatică este Universitatea Oxford, care ocupă locul trei în lume după MIT şi Stanford University SUA. Pe locul doi în Europa este Universitatea Cambridge şi pe locul trei ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology din Elveţia.

Cele mai bune universităţi tehnice din Europa: specializarea inginerie electrică şi electronică

Cea mai bună universitatea tehnică din Europa la specializarea inginerie electrică şi electronică este Universitatea Cambridge care ocupă locul şapte în lume. În Europa este urmată de Imperial College London şi Universitatea Oxford.

Cea mai bună universitatea tehnică din Europa la specializarea inginerie mecanică şi aeronautică este Universitatea Cambridge care ocupă locul trei în lume după MIT şi Stanford University SUA. Pe locul doi în Europa este Imperial College London şi Universitatea Oxford, urmate de RWTH Aachen University din Germania.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite