Angel Podar este băieţelul curajos, inspirat de eroul benzilor desenate, Rahan
0Angel Podar (foto) este elev în clasa a III-a B step by step la Liceul Greco-Catolic din Oradea. Băiatul și-a uimit învăţătoarele prin inteligenţa și cultura sa generală.
La numai 10 ani, copilul este un împătimit al cititului. În plus, este talentat la română, matematică și limbi străine, el remarcându-se în concursurile judeţene de profil. „Știu să citesc de când eram la grupa mică. Autorii mei favoriţi sunt Jules Verne, Jack London și Ion Creangă", explică Angel. „Știu engleză și am învăţat un pic de germană acasă, cu părinţii. În germană nu știu încă să ţin un discurs", spune copilul.
Angel și-a descoperit eroul favorit, pe Rahan, anul trecut. „Când eram mic îmi plăcea Scooby Doo. Acum însă l-am descoperit pe Rahan", spune el. „Eroul meu a avut o viaţă grea. Mai întâi i-au murit părinţii, apoi a murit șeful de trib care-l adoptase, dar Rahan și-a păstrat curajul și sufletul bun. El salvează oamenii de vrăjitori și animale sălbatice", spune Angel.
Visează să prindă infractori
Copilul și-ar dori să aibă curajul personajului, dar și forţa lui. „Mi-aș dori să am măcar o parte din puterea lui Rahan. La școală sar în apărarea colegilor mei, dar cu forţa lui Rahan, aș putea să feresc toţi oamenii de infractori", a încheiat Angel.