Admitere Medicină 2022: Numărul candidaţilor înscrişi a fost mai mare decât în anii precedenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

​3.497 de candidaţi s-au înscris pentru admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, care are loc duminică, 24 iulie, începând cu ora 9. Numărul de candidaţi înscrişi este mai mare decât în anii precedenţi.

Pentru ocuparea celor 1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 finanţate de la bugetul de stat şi 378 cu taxă) s-au înscris 3.497 de candidaţi, în creştere cu 70 de candidaţi comparativ cu ediţia din 2021 şi cu 171 faţă de cea din 2020.

Concursul de admitere la studiile universitare de licenţă din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfăşura în mai multe locaţii din capitală, potrivit hotnews.ro. 

Candidaţii înscrişi pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultăţile de Medicină şi Medicină dentară, vor susţine concursul de admitere în spaţiile special amenajate din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilioanele B1 şi B2), iar pentru Facultatea de Farmacie şi la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv din Palatul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2022-2023:

  • Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) - 718 locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă.
  • Facultatea de Medicină dentară (360 de credite, durată 6 ani de studiu) - 215 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă
  • Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) - 120 de locuri finanţate de la buget şi 20 de locuri cu taxă
  • Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, specializarea Asistenţă Medicală Generală (240 de credite, 4 ani de studiu) - 96 de locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă
  • Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală (3 ani de studiu şi 180 de credite) - 47 de locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă
  • Tehnică dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) - 49 de locuri finanţate de la buget şi un loc cu taxă.

„Pentru admiterea la studiile de licenţă din cadrul Universităţii noastre asistăm şi anul acesta la un nou record, în ceea ce priveşte numărul candidaţilor înscrişi, 3.497 de absolvenţi de liceu, cu 70 mai mulţi în comparaţie cu cei care au concurat anul trecut şi cu 171 în plus faţă de numărul celor înscrişi la ediţia din 2020, fapt care ne arată un interes amplificat şi continuu al tinerilor faţă de profesia de medic. Mai mult, anul acesta, UMF ”Carol Davila” se bucură de accederea la studiile de licenţă la medicină a 24 de olimpici, precum şi de faptul că 23 de candidaţi înscrişi la concursul de admitere au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat. Dacă celor 24 de olimpici le spun de pe acum un călduros ”Bun Venit!” în Universitatea noastră, tuturor candidaţilor le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere ” a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

2.405 candidaţi la Facultatea de Medicină

Câţi candidaţi s-au înscris la fiecare facultate din cadrul UMF Carol Davila:

  • Pentru cele 718 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.405 candidaţi (faţă de 2.337 candidaţi - 2021).
  • Pentru Facultatea de Medicină Dentară, 552 de candidaţi/215 de locuri.
  • Pentru Facultatea de Farmacie 115 de candidaţi/120 de locuri.
  • Pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (4 sau 3 ani de studiu), 425 de candidaţi/192 de locuri (Asistenţă Medicală Generală - 268, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală - 70 iar Tehnică dentară – 87).

Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie alte 378 de locuri cu taxă.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite