Admitere Facultate 2015. Cum îţi alegi facultatea potrivită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

S-a dat startul la înscrierilor la facultate, iar cei mai mulţi tineri nu ştiu cu adevărat ce li se potriveşte. Experţii în orientare în carieră îi sfătuiesc pe absolvenţii de liceu să aleagă o specializare în funcţie de aptitudini, de pasiuni şi, nu în ultimul rând, în funcţie de personalitatea lor

Cea mai mare dilemă a tinerilor care se înscriu în perioada aceasta la facultate este ce specializare să aleagă şi asta fiindcă au dus lipsă de consiliere şi orientare profesională în timpul şcolii. Experţii atrag atenţia că jumătate din tinerii care dau acum admiterea la facultate se află în această situaţie şi în doar câteva luni vor fi în risc de abandon universitar. Psihologii şi consilierii şcolar îi sfătuiesc pe tineri să se concentreze pe ceea ce le face plăcere, pe abilităţile lor şi să se orienteze şi după piaţa muncii. Psihologul Mihai Copăceanu a explicat pentru „Adevărul“ că tinerii care dau la facultate se împart în trei categorii: cei care ştiu sigur ce vor să studieze (în jur de 20%), cei care oscilează între două-trei opţiuni similare (aproximativ 35%) şi majoritatea (circa 45%) care nu ştiu ce vor să facă mai departe.

„Este o categorie foarte mare de tineri indecişi, dezorientaţi, care sunt constrânşi de anumite condiţii şi care nu ştiu ce facultate să aleagă. Aceştia sunt tinerii în risc de abandon universitar chiar din primul an de facultate. Sfatul meu pentru cei care îşi aleg anul acesta o facultate este să se ducă la consilier, la psiholog, unde să facă nişte teste de personalitate care să-i arate cam ce li se potriveşte ca domeniu. În afară de aceştia, mai există o categorie constrânsă de părinţi, care le spun că nu au bani să-i dea la o universitate în străinătate sau în alt oraş, sau care vor să-i ţină aproape ca să-i controleze“, a explicat Copăceanu. Specialistul mai atrage atenţia că cei care îşi aleg o facultate care nu li se potriveşte vor regreta mai târziu că şi-au pierdut câţiva ani din viaţă studiind ce nu le place. „De aceea este esenţială orientarea în carieră din liceu, altfel, ei se vor pierde pe drum, vor abandona facultatea, se vor înscrie la alta, şi tot aşa“, arată psihologul.

Eşec asigurat dacă te orientezi numai după aspectele financiare

Ca să îşi aleagă cu succes o facultate, din curricula pentru care au optat tinerii trebuie să facă lucruri care îi interesează, pentru care sunt motivaţi să înveţe şi să cerceteze, a explicat Mihaela Feodorof, consilier şi expert în orientare în carieră. „Eşecul este asigurat dacă faci ce nu îţi place şi te orientezi numai după aspectele financiare şi industriile care sunt pe val. Nu Bac-ul este răscrucea de drum, ci primul an de facultate, pe care rişti să-l abandonezi dacă nu îţi place ceea ce ai ales să studiezi. Trebuie să pui laolaltă interesele cu capacitatea. Spre exemplu, dacă eşti absolvent de Real şi capacitatea ta e deja formată pe anumite domenii, trebuie să vezi care anume te pasionează mai mult dintre acestea şi să-ţi imaginezi ce te vezi făcând după facultate. Spre exemplu te vezi lucrând într-o mulţinaţională? De asemenea, contează şi ce atitudine ai faţă de studii. Dacă nu îţi face plăcere să studiezi şi dacă nu ai capacitatea de a structura informaţia într-un ritm alert, atunci mai degrabă te duci către un program universitar mai aplicat“, i-a sfătuit Feodorof pe viitorii studenţi.

De asemenea, psihologul şcolar Diana Ioaneş subliniază importanţa apelării la un consilier pentru orientarea în carieră.

„Aptitudinile se descoperă printr-o discuţie cu un psiholog, , prin experienţă personală sau prin teste de aptitudini  profesioniste, care se găsesc doar în cabinetele de psihologie şi consiliere. Este nevoie de un nivel înalt de autocunoaştere pe linia aptitudinilor. Poate mi-ar plăcea mie să cânt, dar n-au auz muzical, aşa cum nu pot fi nici psiholog dacă sunt autist. Sunt meserii în care sociabilitatea este un factor necesar, precum medicina sau chiar psihologia. Pe de altă parte, profesorii trebuie să fie qactivi, dinamici, să insufle energie”, a explicat Diana Ioaneş, psiholog şcolar la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”.

Alegerea facultăţii, o loterie

Şi consilierii din mediul universitar subliniază că este foarte importantă orientarea în funcţie de aptitudini. „Tinerii trebuie să facă o corelaţie foarte bună între abilităţi şi facultatea aleasă. Este o lipsă acută de orientare informativă la nivel de liceu şi practic alegerea facultăţii devine o loterie. Dacă ajung totuşi ca în primul an să realizeze că nu au ales o specializare care li se potriveşte, atunci ar trebui să apeleze la centrele de consiliere în carieră din cadrul universităţilor, însă numărul consilierilor este mic în raport cu numărul studenţilor. De asemenea, tinerii trebuie să aibă grijă la ceea ce am putea numi «mituri de carieră», care pornesc de cele mai multe ori din percepţiile, frustrările şi lipsa de informaţii a părinţilor“, a explicat Marian Crăciun, consilier în cadrul Universităţii din Bucureşti.

Tocmai această lipsă acută de consilieri atât în mediul preuniversitar cât şi în mediul universitar este lucrul pe care îl semnalează şi consilierul şcolar şi psihologul Diana Ioaneş.  Ea spune că orientarea în carieră trebuie făcută la un psiholog şcolar, nu cu teste din reviste. „Trebuie să îşi cunoşti aptitudnile şi de cele mai multe ori sistemul nostru de învăţământ nu le descoperă. Te poţi orienta în funcţie de ce pasiuni ai , dacă eşti sociabil, dacă eşti empatic, dacă eşti foarte activ“, a explicat Ioaneş.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite