Află rezultatele celui mai mare studiu mondial privind fumatul
0Aproximativ jumătate din bărbaţii din ţările în curs de dezvoltare fumează, iar femeile se apucă de fumat la vârste tot mai fragede, potrivit celui mai mare studiu efectuat la nivel internaţional privind consumul de tutun.
Studiul, care a fost realizat peste 14 ţări în curs de dezvoltare între 2008 şi 2010, a arătat că 49% din bărbaţi şi 11% din femei consumă tutun în diverse forme. Fumători sunt 41% din bărbaţi şi 5% din femei.
Cele mai mari proporţii s-au înregistrat în ţări ca Rusia (60% din bărbaţi şi 22% din femei), China (53% din bărbaţi şi 2% din femei au folosit tutunul), urmate de Ucraina şi Turcia. În unele state, proporţia fumătorilor poate fi chiar mai mare acum decât în 2010, spun oficialii OMS.
Estimare: un miliard de decese din cauza fumatului
Studiul, care a cuprins suficiente eşantioane reprezentative pentru a estima consumul de tutun în rândul a 3 miliarde de oameni, a „demonstrat o nevoie urgentă de schimbare a politicii în ţările cu venituri mici şi medii“, a declarat cercetătorul Gary Giovino. OMS avertizează că, „dacă tendinţele actuale continuă, acestea vor determina până la un miliard de decese în secolul al XXI-lea“.
Fumatul a devenit o problemă gravă şi este în creştere, informează noul raport „Global Adult Tobacco Survey“ (GATS – Statistica privind consumul de tutun la nivel global).
„«Epidemia» de fumat ia forme diferite în ţări diferite“, a declarat Giovino într-un interviu pentru CNN, subliniind faptul că tutunul mascicabil şi alte forme fără fum sunt, de asemenea, dăunătoare.
Marile companii vizează ţările sărace
„În multe ţări, în special în Europa de Est şi China, piaţa este saturată, probabil, în rândul bărbaţilor“, crede Edouard Tursan D’Espaignet, oficial OMS. „Industria tutunului se orientează acum mai ales către tineri şi către femei.“ Iar acest lucru nu este lipsit de consecinţe. Potrivit GATS, femeile, care până nu demult se apucau de fumat mai târziu decât bărbaţii, încep acum să fumeze din ce în ce mai devreme.
Un alt truc pe care îl aplică marile companii de tutun este realizarea unor campanii agresive de marketing mai ales în ţările sărace, care aplică mai greu măsurile de oprire a răspândirii fumatului.
Ca răspuns, Phillip Morris International, una dintre cele mai mari companii de tutun din lume, a dat o declaraţie pentru CNN spunând că produsele din tutun „sunt, în general, obiectul unei reglementări extinse“, inclusiv în Egipt, unde produsele sale au fost vândute încă din 1975. Companiaa subliniat , de asemenea, că „se opune ferm fumatului în rândul minorilor“.
Imperial Tobacco, un alt gigant în industria tutunului, a declarat: „Noi căutăm oportunităţi de a ne dezvolta afacerea pe pieţele existente în întreaga lume. Ne vindem produsele în conformitate cu reglementările pieţei locale şi cu propriile noastre standarde internaţionale de marketing. Folosim aceleaşi standarde responsabile în operaţiunile noastre din Africa şi din Asia, de exemplu, aşa cum facem în orice piaţă de Vest.“
„Riscurile asociate cu fumatul sunt bine cunoscute în întreaga lume şi permit oamenilor să decidă dacă doresc sau nu să fumeze.“
Ce rezultate au campaniile antifumat
Convenţia OMS privind controlul tutunului a fost semnată şi adoptată în peste 170 de ţări în anul 2003 şi a dus la „unele măsuri foarte, foarte puternice privind controlul tutunului la nivel mondial“, a spus Tursan D'Espaignet.
Pentru a reduce consumul si vânzările de tutun, se impun reglementări care limitează locurile publice în care fumatul este permis, norme dure privind etichetarea şi ambalarea, precum şi numeroase alte măsuri.
În mai multe naţiuni, eforturile depuse pentru a convinge fumătorii să renunţe au un mare succes. „Reduceri importante“ s-au înregistrat în Australia, spune Tursan D'Espaignet.
Cu puţin timp în urmă, instanţa din Australia a impus o lege potrivit căreia produsele din tutun trebuie să fie ambalate într-o cutie simplă, de culoare gri, fără logo-uri şi fără să poarte avertismente grafice privind sănătatea.
În Noua Zeelandă, Irlanda şi Marea Britanie s-a înregistrat, de asemenea, un real succes, a spus D'Tursan Espaignet.
România stă bine
Ţara noastră nu a fost inclusă în studiul de amploare publicat în revista de specialitate „The Lancet“. Cele mai noi date privind fumatul în România sunt din 2011, când a fost publicat Studiul Global asupra Tutunului la Adulţi, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii.
4,84 milioane de români fumau anul trecut, adică aproximativ 26,7% din populaţia totală, faţă de 35,3% în 2003. De altfel, specialiştii români au constatat că, pentru prima oară din 1990 şi până în prezent, proporţia femeilor fumătoare este în scădere.