Zbor amânat din cauza unei ecuaţii matematice ce a fost interpretată drept un semn terorist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un zbor al companiei aeriene American Airlines a fost amânat pentru că o pasageră a crezut că ecuaţia pe care o scria bărbatul care stătea lângă ea reprezintă un semn că acesta este terorist.

Compania aeriană a confirmat, sâmbătă, că o femeie şi-a exprimat suspiciunile privind pasagerul care stătea lângă ea - un bărbat brunet, cu părul creţ şi accent străin - care s-a dovedit a fi un profesor de economie de la Universitatea din Pennsylvania.

Guido Menzio a vrut să călătorească joi cu avionul de la Philadelphia la Syracuse şi, imediat după ce s-a urcat la bordul aparatului de zbor, a început să rezolve o ecuaţie diferenţială. 

Văzând semnele de pe hârtie, femeia de lângă el, care avea în jur de 30 de ani, a încercat să intre în vorbă cu profesorul, însă a primit din partea acestuia răspunsuri monosilabice. Nu a trecut mult până când aceasta i-a strecurat însoţitoarei de bord un bileţel.

Apoi, pasagerii au aşteptat minute în şir ca avionul să decoleze. După aproximativ o jumătate de oră, însoţitoarea de zbor a venit la femeia care stătea lângă profesor şi a întrebat-o dacă se simte suficient de bine pentru a zbura sau dacă este „prea bolnavă“, scrie „The Washington Post“. 

Femeia i-a spus că se simte bine, însă cursa American Airlines 3950 a rămas la sol. 

Avionul s-a întors apoi la poarta de acces, iar pasagera a plecat. Profesorul a fost rugat să coboare din avion şi a fost întâmpinat de câţiva „bărbaţi în negru care arătau ca agenţi ai FBI“, după cum a relatat chiar el.

„M-au întrebat de femeia de lângă mine“, a scris acesta pe contul său de Facebook, notează „The Guardian“. Profesorul le-a spus că nu a observat nimic ciudat, iar apoi a aflat că respectiva pasageră a crezut că este terorist din cauza lucrurilor ciudate pe care le aşternea pe hârtie.

Profesorul Guido Menzio, care i-a lămurit pe cei care l-au chestionat că era vorba doar despre matematică, a declarat pentru „The Washington Post“ că a fost tratat cu respect pe tot parcursul procedurii, dar că este tulburat de faptul că sistemul „se bazează pe contribuţii ale unor oameni care ar putea să nu aibă habar“ de ce se întâmplă. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite