VIDEO Hillary Clinton: SUA ar reacţiona favorabil la un eventual plan al Siriei de renunţare la arsenalul chimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O eventuală decizie a Siriei de renunţare la arsenalul chimic ar fi o „etapă importantă“, a declarat fostul secretar de Stat american Hillary Clinton, imediat după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Barack Obama la Casa Albă.

UPDATE Votul de procedură prevăzut miercuri în Senatul SUA asupra rezoluţiei ce autorizează folosirea forţei în Siria a fost amânat, a anunţat senatorul Harry Reid după propunerea Rusiei cu privire la arsenalul chimic sirian


UPDATE Preşedintele american Barack Obama a declarat luni că propunerea Rusiei de a plasa arsenalul chimic sirian sub control internaţional reprezintă o evoluţie „potenţial pozitivă" în conflict şi a promis să o ia „în serios“. 

Cu toate acestea, Obama, într-un interviu la CNN, a avertizat contra oricărei încercări de diversiune din partea regimului lui Bashar al-Assad şi a estimat că această schimbare de atitudine este rezultatul ameninţărilor americane cu lovituri pentru a pedepsi Damascul că a recurs la arsenalul său chimic. 


„Dacă regimul de la Damasc plasează imediat stocurile de arme chimice sub control internaţional, aşa cum secretarul de Stat John Kerry a discutat cu Rusia, aceasta ar fi o etapă importantă. Dar nu poate fi un nou pretext pentru amânare sau obstrucţionare“, a avertizat Hillary Clinton, conform AFP.

Statele Unite ar primi favorabil orice plan prin care Siria va renunţa la armamentul chimic, a afirmat unul dintre consilierii preşedintelui Barack Obama, exprimând însă scepticismul.

Tony Blinken, consilier-adjunct pentru Securitate Naţională, a declarat că Statele Unite vor examina cu atenţie propunerea Rusiei pe această temă, notând că ameninţarea Statelor Unite cu o intervenţie militară a generat acest efect.

Declaraţia lui Hillary Clinton în legătură cu folosirea armelor chimice în Siria

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite