UPDATE VIDEO Decizie şocantă a „cârtiţei“ Wikileaks, după ce a primit 35 de ani de închisoare. Bradley Manning vrea să devină femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarul american Bradley Manning, condamnat miercuri la 35 de ani de închisoare pentru dezvãluirea de informaţii secrete, a decis să facă tratament hormonal pentru schimbarea sexului, el dorind să devină femeie şi să aibă numele Chelsea.

Manning, care are orientare gay, a făcut acest anunţ joi dimineaţă, la o zi după aflarea sentinţei, precizează Reuters.

Potrivit CNN, Manning a cerut să fie supus tratamentului hormonal pentru schimbarea sexului. El vrea să fie femeie şi să aibă numele Chelsea.

Avocatul lui Manning, David Coombs, a exprimat speranţa că închisoarea militară Fort Leavenworth "va proceda corect" şi-i va oferi lui Manning tratament hormonal. "Dacă Fort Leavenworth nu va accepta asta, atunci eu voi face tot posibilul pentru ca ei să-i ofere" lui Manning această şansă.

Manning a fost diagnosticat cu disforie de gen, termenul folosit pentru a denumi tulburarea de identitate de gen, potrivit doctorului David Moulton, expert militar în domeniul psihiatriei medico-legale.

Militarul american Bradley Manning, în vârstă de 25 de ani, condamnat miercuri la 35 de ani de închisoare pentru dezvăluirea de informaţii secrete, a declarat că doreşte să facă tratament hormonal pentru schimbarea sexului şi vrea să devină femeie cu numele Chelsea.

Avocatul său, David Coombs, a declarat pentru NBC că se aşteaptă în continuare ca Manning să fie graţiat.

Fostul analist militar Bradley Manning, găsit vinovat că a oferit sute de mii de documente secrete site-ului WikiLeaks, a fost condamnat miercuri la 35 de ani de închisoare. Manning, în vârstă de 25 de ani, urmează să fie exclus din armata Statelor Unite pentru dezonoare şi va suporta plata unor daune morale.

Bradley Manning a fost condamnat pe 30 iulie pentru 19 capete de acuzare, inclusiv şase pentru activităţi de spionaj. Din pedeapsă vor fi scăzute cele 1.294 de zile de închisoare pe care fostul analist militar le-a efectuat deja. Manning va avea dreptul de a solicita eliberarea sub control judiciar după ispăşirea unei treimi din pedeapsa de 35 de ani.

Acuzaţiile, formulate referitor la furnizarea a 700.000 de documente militare clasificate site-ului WikiLeaks, comportau o sentinţă maximă de 90 de ani de detenţie, dar procurorii ceruseră 60 de ani. Site-ul WikiLeaks a catalogat sentinţa în cazul Manning drept o "victorie strategică".

Avocaţii militarului au anunţat că vor cere graţierea din partea preşedintelui Barack Obama sau măcar comutarea pedepsei. La rândul său, organizaţia nonguvernamentală Amnesty International a lansat o petiţie pentru a cere graţierea prezidenţială în cazul lui Manning.

Armata SUA anunţă că Manning nu poate beneficia de tratament pentru schimbarea de sex

Armata americană a anunţat joi, în contextul solicitării făcute de militarul Bradley Manning, că în penitenciarele militare nu pot fi efectuate tratamente hormonale pentru schimbarea de sex, apreciind că fostul analist suferă de tulburare de identitate de gen.

"Armata nu oferă tratamente hormonale sau intervenţii chirurgicale pentru persoanele diagnosticate cu tulburare de identitate de gen", a declarat pentru NBC un purtător de cuvânt al închisorii Fort Leavenworth, Kimberly Lewis. Manning urmează să fie exclus din armata Statelor Unite pentru dezonoare şi va suporta plata unor daune morale.
 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite