Un ciclist s-a trezit cu o factură enormă pentru că a fost transportat la spital de ambulanța care îl lovise

0
Publicat:

William Hoesch, în vârstă de 71 de ani, a dat în judecată departamentul de pompieri și salvare din Columbia River cerând despăgubiri de 1 milion de dolari pentru leziuni și alte cheltuieli medicale.

Biciclistul a fost lovit de o ambulanță Foto: Departamentul de Poliție Rainier
Biciclistul a fost lovit de o ambulanță Foto: Departamentul de Poliție Rainier

O ambulanță a lovit un biciclist în Oregon, l-a dus la spital pentru tratament - și apoi i-a facturat mai mult de 1.800 de dolari, potrivit datelor din procesul pe care pacientul nevinovat l-a intentat ulterior.

William Hoesch, în vârstă de 71 de ani, a fost lovit de ambulanța în cauză după ce șoferul acesteia a efectuat un viraj la dreapta, fracturându-și nasul și lăsându-l cu zgârieturi, precum și cu alte leziuni pe tot corpul, scrie theguardian.com.

Hoesch a dat în judecată departamentul de pompieri și salvare Columbia River cerând aproape 1 milion de dolari, după ce agenția pe care o acuză de accident i-a trimis o factură de 1.862 de dolari pentru transportul cu ambulanța.

Potrivit datelor de la dosar, Hoesch a rămas cu răni permanente și a cheltuit până acum aproximativ 47.000 de dolari prin medici, potrivit agenției locale de știri OregonLive.

Potrivit rapoartelor poliției obținute de OregonLive, șoferul care l-a lovit pe Hoesch și un pasager din ambulanță au estimat că ambulanța avea o viteză cuprinsă între 2 și 10 km/h în momentul accidentului.  Accidentul i-a provocat leziuni prelungite și „durere, rigiditate, sensibilitate, disconfort, diminuarea amplitudinii mișcărilor și reducerea aderenței”, se arată în dosar.

Hoesch cere în instanță despăgubiri de 997.000 de dolari pentru durere și suferință, precum și plata facturilor medicale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite