Texas: Nouă morţi şi 18 răniţi, în urma unui schimb de focuri între grupări rivale de motociclişti
0Un schimb de focuri între grupări rivale de motociclişti a lăsat în urmă nouă morţi şi 18 răniţi. Incidentul a avut loc, duminică, la un restaurant Twin Peaks Sports Bar and Grill din Waco, Texas, potrivit CNN.
Autorităţile au anticipat apariţia unor probleme şi au trimis poliţişti înainte de incident. „Au fost cel puţin trei grupări rivale aici în această (duminică) dimineaţa. Cât timp se aflau aici, am trimis ofiţeri la faţa locului. Ne aşteptam la probleme", a declarat sergentul W. Patrick Swanton, un purtător de cuvânt al poliţiei din Waco. Ulterior el a declarat că este vorba despre cel puţin cinci grupări, transmite Mediafax.
Cearta, care a izbucnit în restaurantul Twin Peaks şi s-a extins în parcare, a degenerat, de la bătăi cu pumnii şi picioarele la folosirea armelor de foc, a declarat Swanton. „În experienţa mea de aproape 35 de ani, aceasta este cea mai violentă şi înfiorătoare scenă cu care am avut de-a face", a spus purtătorul de cuvânt.
Motocicliştii au tras unii asupra altora şi asupra poliţiştilor, care au ripostat.
Swanton a criticat restaurantul Twin Peaks pentru că nu s-a implicat în lupta împotriva grupărilor în trecut. El a refuzat să dezvăluie care sunt grupările implicate în schimbul de focuri de duminică. „Suntem frustraţi? Desigur. Pentru că noi credem că restaurantul ar fi putut face mai mult pentru a împiedica acest lucru", a declarat el.
Conducerea restaurantului a emis un comunicat de presă în care afirmă că examinează circumstanţele incidentului armat. Restaurantul din Waco este o franciză. „Suntem recunoscători că niciun angajat, client sau poliţist nu a fost rănit în aceste violenţe fără sens, din afara restaurantului, şi suntem alături de familiile celor ucişi", se arată în comunicat.
Pentru a scăpa de violenţe, unii clienţi şi angajaţi ai restaurantului s-au ascuns în camera frigorifică, potrivit postului KWTX, afiliat CNN. Potrivit postului, au fost confiscate peste 100 de arme, iar poliţia din Waco a anunţat că aresta în continuare persoane înarmate care soseau la restaurant.
Swanton a declarat pentru presă că opt persoane au fost ucise la faţa locului, iar alta a decedat la un spital din zonă. În total, 18 persoane au fost spitalizate. Imediat era neclar dacă printre răniţi se afla şi persoana care a murit. Toate persoanele ucise şi rănite sunt, se pare, motociclişti.
Niciun poliţist nu a fost rănit, a declarat Swanton, care a lăudat felul în care au reacţionat forţele de ordine. „Acţiunea lor a salvat vieţi, împiedicând luptele să se extindă duminică dimineaţa, când este foarte aglomerat", a spus el. "Bine că ofiţerii erau aici şi au luat măsurile necesare pentru a salva numeroase vieţi", a adăugat purtătorul de cuvânt.