Senatul SUA l-a confirmat pe Steven Mnuchin în funcţia de secretar al Trezoreriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul american l-a confirmat luni în funcţie pe fostul bancher de la Goldman Sachs, Steven Mnuchin, în funcţia de secretar al Trezoreriei, ceea ce marchează instalarea în funcţie a principalului reprezentant al administraţiei Trump pentru reformă fiscală şi eforturi de diplomaţie economică, relatează Reuters.

Senatul a votat cu 53 de voturi pentru şi 47 împotrivă, în mare conform liniilor de partid, pentru a aprobat nominalizarea. Senatorul Joe Manchin, care reprezintă West Virginia, a fost singurul democrat care a votat în favoarea lui Mnuchin.

Mnuchin a lucrat timp de 17 ani la banca Goldman Sachs, în domeniul instrumentelor financiare garantate prin ipoteci, înainte de a deveni director pentru informaţii. În 2002, a plecat de la Goldman Sachs pentru a înfiinţa fondul de hedging Dune Capital, care a contribuit la finanţarea unor producţii cinematografice precum Avatar.

Mnuchin şi alţi investitori parteneri au obţinut un profit de 150% în cinci ani prin redresarea furnizorului de credite imobiliare IndyMac Bank, pe care l-au cumpărat în 2009 şi l-au redenumit OneWest Bank.

Mulţi acuză, însă, politicile OneWest Bank de confiscare a locuinţelor în cazul neplăţii creditelor drept prea agresive. Potrivit analiştilor, Mnuchin nu este un republicat veritabil. El l-a finanţat în mai multe rânduri pe senatorul Chuck Schumer, democrat de New York, liderul senatorilor democraţi. În plus, a donat bani pentru prima campanie prezidenţială a preşedintelui Barack Obama şi a strâns bani în acest an pentru Kamala Harris, democrat care a obţinut un loc în Senatul statului California în alegerile din noiembrie.

Recent, Mnuchin a lansat ideea creării unei bănci pentru infrastructură, plan  exprimat anterior de Hillary Clinton.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite