Scenarii pentru alegerile prezidenţiale americane din 2020. Cum ar putea câştiga Trump un nou mandat, chiar dacă ar pierde votul popular

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Există două scenarii autoritare în viitorul Statelor Unite şi unul dintre ele s-ar putea contura în urma alegerilor prezidenţiale din 2020.

Într-un scenariu, preşedintele Trump câştigă alegerile prezidenţiale din 2020, cu susţinerea unei majorităţi solide şi îşi foloseşte mandatul pentru a strivi opoziţia, îndeplinindu-şi ameninţările la adresa presei, eliminând milioane de democraţi de pe listele electorale, deportând milioane de imigranţi fără acte şi preluând controlul asupra serviciilor de informaţii, pentru a le epura de oricine nu este susţinător al preşedintelui. Aceasta ar fi o versiune americană a ceea ce s-a văzut în Rusia lui Vladimir Putin, în Turcia lui Recep Erdogan şi în Ungaria lui Viktor Orban.

Deşi acest scenariu bântuie coşmarurile multor democraţi, nu se va întâmpla.

Însă un alt scenariu are şanse.

În acest scenariu paralel, pe care New York Times l-a prevesti, luni, într-o analiză a celor mai recente sondaje, alegerile din 2020 se desfăşoară diferit. Trump câştigă, dar fără un mandat. Dimpotrivă, el obţine ceva asemănător unui anti-mandat. George W. Bush a câştigat preşedinţia, în 2000, în timp ce a pierdut votul popular cu o diferenţă de 550.000 de voturi. Şi Trump a câştigat în 2016, dar în votul popular a pierdut cu o diferenţă de 2,9 milioane. În 2020, Trump ar putea ieşi din nou învingător, dar de data aceasta în timp ce ar putea pierde chiar şi 5 milioane de voturi.

Cum s-ar putea întâmpla acest lucru? Trump rămâne destul de competitiv în state care l-au plasat în frunte în Colegiul Electoral data trecută – Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin. Acestea sunt statele care vor avea, probabil, o marjă strânsă. Între timp, lipsa de popularitate extremă a lui Trump printre democraţi arată la un vot din 2020 unde diferenţele cu care ar putea pierde în statele „albastre” ar putea fi enorme. În loc să câştige 31,6 la sută din voturi în California, ca în 2016, Trump ar putea obţine doar 25 la sută în 2020. Dacă ceva similar s-ar întâmpla în Oregon, statul Washington, Illinois, New York şi în New England, atunci câştigarea de către democraţi a votului popular ar fi mai mare decât în 2016 şi Trump tot ar putea câştiga preşedinţia în Colegiul Elector.

Atunci democraţii s-ar confrunta cu o situaţie cu adevărat alarmantă. Preşedintele pe care îl dispreţuiesc ar fi extrem de nepopular la scară naţională, la fel cum a fost şi pe parcursul primului său mandat. Ei înşişi ar şti că sunt preferaţi de milioane de votanţi în plus faţă de el. Şi totuşi, ei nu ar obţine preşedinţia. Acest rezultat ar marca al treilea caz în şase scrutine prezidenţiale, de fiecare dată prăpastia dintre votul popular şi Colegiul Elector crescând.

Şi nu este vorba doar despre preşedinţie. Democraţii au multe obstacole şi în obţinerea unei majorităţi în Senat.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite