Profesor de la Harvard, condamnat pentru legături cu China. Suma uriaşă pe care o încasa lunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Charles Lieber sursa: Facebook
Charles Lieber sursa: Facebook

Profesorul era şeful departamentului de chimie al Universităţii Harvard. A fost găsit vinovat de un tribunal federal şi în câteva zile va afla sentinţa.

Profesorul Charles Lieber (62 de ani) a fost găsit vinovat de un tribunal federal din Boston pentru că a ascuns autorităţilor legăturile sale cu un program chinez suspectat de spionaj economic de către Statele Unite. Profesorul ar fi beneficiat de milioane de dolari de la guvernul chinez atât în beneficiu propriu, cât şi pentru a înfiinţa un laborator la Universitatea de Tehnologie din Wuhan, transmite Digi24..

Profesorul este acuzat că „a minţit astfel anchetatorii federali şi (universitatea) Harvard în încercarea de a-şi ascunde participarea la programul chinez 1.000 de talente”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie al SUA.

Conform oficialilor americani, China derulează un program prin care „încearcă să atragă (experţi) străini care să îşi aducă cunoştinţele şi experienţa în China şi îi recompensează adesea pe unii participanţi pentru furtul de proprietate intelectuală”. 

Profesorul Charles Lieber a fost pus sub acuzare în iunie 2020. Procesul a durat doar şase zile, fiind găsit vinovat că a minţit autorităţile federale, că nu a raportat anumite venituri şi că nu a informat despre un cont bancar în străinătate, se arată în documentul instanţei.

El ar fi fost plătit cu 50.000 de dolari lunar, timp de trei ani, de către Universitatea de Tehnologie din Wuhan (China), pe lângă o sumă anuală de 150.000 de dolari şi 1,5 milioane de dolari pentru înfiinţarea unui laborator.

„Domnul Lieber a exploatat deschiderea şi transparenţa sistemului nostru academic”, a arătat FBI.

Charles Lieber nu a declarat autorităţilor fiscale din SUA veniturile obţinute de la Universitatea de Tehnologie din Wuhan în 2013 şi 2014.

Vă recomandăm şi: 

Speranţa de viaţă a scăzut cu aproape doi ani în SUA pe fondul COVID-19

Borrell şi Blinken au convenit să discute propunerile Rusiei privind securitatea europeană, cu participarea UE

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite