O tânără prezentatoare TV din SUA s-a sinucis după ce logodnicul a anulat nunta

0
0

O prezentatoare TV celebră din Wisconsin s-a sinucis. Tânăra și-a cumpărat o armă cu 90 de minute înainte de gestul fatal și a trimis mesaje de adio fostului logodnic și unei prietene. 

Prezentatoare TV s-a sinucis în SUA
Prezentatoare TV s-a sinucis în SUA

Neena Pacholke, în vârstă de 27 de ani, s-a sinucis în orașul Wausau din statul Wisconsin, în casa pe care ea și fostul său iubit, Kyle Haase, au cumpărat-o împreună în luna iulie.

Potrivit raportului de poliție, obținut de TMZ, polițiștii au fost trimiși la reședința respectivă după ce au primit un telefon de la o prietenă care voia să se asigure că Neena era în regulă, deoarece femeia „făcea aluzii sinucigașe prin SMS”.

Textul ei suna în felul următor: „El [Kyle] mi-a spus că mă urăște și că se va simți precum câștigătorul unui milion de dolari odată ce voi ieși din viața lui”.

De asemenea, ea i-a trimis un ultim mesaj lui Kyle — care s-a despărțit de Neena cu doar 7 săptămâni înainte de nunta lor — în care îi spunea: „Îmi pare atât de rău că îți fac asta, dar nu mai pot suporta durerea”.

Poliția a ajuns la locuința ei, a auzit un zgomot, urmat de un sunet al unui corp prăbușit. În momentul în care polițiștii au intrat, Neena se împușcase deja în cap cu un pistol. Polițiștii au găsit o chitanță conform căreia femeia a cumpărat arma cu 90 de minute înainte de a se sinucide.

Istoricul său de pe Google din noaptea precedentă indica faptul că a căutat mai multe moduri de a-și pune capăt vieții.

SUA


Ultimele știri
Cele mai citite