Noi dezvăluiri: Trump le-a cerut şefilor NSA şi DNI să-l ajute în ancheta privind implicarea ruşilor în alegerile din SUA. Preşedintele american îşi caută avocaţi
0Donald Trump este acuzat că a încercat să obstrucţioneze ancheta FBI cu privire la implicarea oamenilor lui Putin în campania prezidenţială din Statele Unite şi acum caută o echipă de avocaţi pentru a se apăra.
Noi dezvăluiri ies la iveală în legătură cu încercarea preşedintelui american Donald Trump de a împiedica ancheta deschisă de FBI în cazul acuzaţiilor că ruşii s-au implicat de partea sa în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Potrivit Washington Post, după ce nu a reuşit să-l convingă pe fostul director al FBI James Comey să renunţe la anchetă, actualul lider al Casei Albe i-a contactat pe şefii Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) şi Serviciilor Americane de Informaţii (DNI) pentru a-l ajuta să contracareze ancheta poliţiei federale.
Mai exact, Trump le-a cerut lui Mike Rogers (NSA) şi Dan Coats (DNI), pe care l-a numit în funcţie, să nege public existenţa unor contacte între echipa sa de campanie şi oameni apropiaţi preşedintelui rus Vladimir Putin.
Preşedintele american a intervenit pe lângă cei doi oficiali în martie, după ce James Comey anunţase că verifică asupra unor contacte datând din iunie 2016. Foşti şi actuali oficiali ai serviciilor americane de informaţii dau asigurări pentru Washington Post că şefii NSA şi DNI nu au dat curs cererii lui Trump.
În afară de intervenţiile pe lângă cei doi şefi din serviciile de informaţii, liderul american le-ar fi cerut încă din februarie mai multor aleşi şi oficiali să ia legătura cu jurnalişti şi să le spună că nu există nicio dovadă asupra unor contacte între membri ai echipei sale de campanie sale şi apropiaţi ai omologului său de la Kremlin.
Aceste dezvăluiri apar după relatările cu privire la presiunile exercitate de Trump asupra lui Comey pentru a renunţa la anchetă. Casa Albă a negat veridicitatea acestor relatări, dar fostul director al FBI a făcut însemnări în acest sens.
Potrivit agenţiei de presă Reuters, care citează oficiali de la Washington, consilieri ai lui Donald Trump au luat legătura în timpul campaniei prezidenţiale de anul trecut de cel puţin 18 ori - prin apeluri telefonice şi e-mailuri - cu oficiali ruşi sau alţi indivizi apropiaţi Kremlinul. Printre aceşti consilieri se află şi Michael Flynn, fostul consilier pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.
Aceste interacţiuni nu au fost divulgate de echipa de campanie a lui Trump, dar acum sunt analizate în cadrul anchetei FBI. Aceste informaţii se află şi pe biroul procurorului special Robert Mueller, care şi-a început de luni activitatea.
Flynn refuză să depună mărturie
Vizat de anchetă, Michael Fynn refuză orice cooperare. El a refuzat să depună mărturie în faţa Comisiei pentru Serviciile de Informaţii a Senatului american şi să furnizeze documentele cerute de membrii acesteia. Avocatul său a motivat refuzul prin al cincilea amendament din Constituţia Statelor Unite, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi obligată să se autoincrimineze. Michael Flynn a demisionat din postul de la Casa Albă la 13 februarie, după ce s-a aflat că a furnizat informaţii inexacte despre discuţiile sale cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak.
Trump îşi caută avocaţi
Pus într-o situaţie incomodă de cursul anchetei, Donald Trump a decis să angajeze o echipă de avocaţi pentru a-l consilia.
Patru surse informate despre discuţii au furnizat pentru Washington Post chiar numele a patru avocaţi şi au precizat că preşedintele american ar prefera o echipă, nu doar un singur apărător. Această echipă ar urma să lucreze în paralel cu experţi judiciari de la Casa Albă, notează cotidianul american.
Comey vrea să vorbească cu procurorul special
La rândul său, James Comey şi-a amânat depoziţia în faţa Comisiei de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, programată iniţial pe 29 mai.
Preşedintele comisiei, Jason Chaffetz, a difuzat luni un mesaj pe Twitter în care afirmă că a discutat cu Comey şi acesta i-ar fi spus că doreşte să discute cu procurorul special desemnat pentru ancheta legată de Rusia, înainte de a depune o mărturie în public.