Miting al rudelor victimelor unor atacuri armate în faţa Congresului SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Congresul SUA FOTO AFP
Congresul SUA FOTO AFP

Câteva zeci de familii ale unor victime ale unor atacuri armate s-au reunit marţi în faţa Congresului Statelor Unite pentru a spune "de ajuns" acestor masacre care îndoliază frecvent ţara şi i-au îndemnat pe congresmeni "să oprească această baie de sânge", relatează AFP.

La iniţiativa Asociaţiei pentru controlul armelor Brady Campaign to Prevent Gun Violence, familii ale unor victime ale unor atacuri armate sângeroase, de la Virginia Tech, Aurora sau Columbine au prezentat presei o scrisoare deschisă adresată Casei Albe şi congresmenilor în care reclamă "o acţiune rapidă".

"Legea privind armele trebuie să fie schimbată imediat", a declarat într-o conferinţă de presă Dan Gross, preşedintele Asociaţiei.

"Evident că nu toată, dar o mare parte dintre violenţele generate de arme în ţară ar putea fi împiedicate în cazul în care Congresul ar adopta măsuri simple pentru stoparea înarmării oamenilor periculoşi", a adăugat el, precizând că nu pune în discuţie al Doilea Amendament al Constituţiei, care oferă dreptul purtării de arme.

Andrei Nikitchyuk, tatăl unui băiat care a supravieţuit masacrului comis vineri la şcoala din Newtown, în statul Connecticut, soldat cu 26 de morţi, a adăugat că "este necesar să spunem sus şi tare (congresmenilor) «să ne unim, să oprim această divizare partizană, aceasta nu este o problemă politică»".

Sandy Phillips, mama Jessicăi, o tânără în vârstă de 24 de ani ucisă la Aurora, în statul Colorado, a adăugat că Congresul are "ocazia să oprească acum baia de sânge".

Scrisoarea deschisă, care solicită "soluţii notabile", fără să le precizeze, îndeamnă la semnarea unei petiţii pe site-ul wearebetterthanthis.org.

Atacul armat de la Virginia Tech, cel mai sângeros din istoria americană, s-a soldat cu 32 de morţi în rândul studenţilor şi profesorilor de la această universitate, în 2007. Douăsprezece persoane au fost ucise într-un cinematograf la Aurora, în statul Colorado (vest), în iulie 2012, iar alte 12 la un liceu din Columbine, în 1999.
 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite