Justiţia americană anulează purtarea obligatorie a măştii de protecţie în transportul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Justiţia americană a declarat ilegală purtarea obligatorie a măştii de protecţie împotriva COVID-19 în transportul public, o măsură federală atacată aprig în justiţie, relatează AFP.

Judecătoarea Kathryn Kimball Mizelle din Tampa, în Florida, a stabilit într-o hotărâre, luni, că Centrele americane de prevenţie şi luptă împotriva bolilor (CDC), principala agenţie santară federală, şi-a depăşit atribuţiile prin impunerea acestei obligaţii - care aplică în avion, tren, metrou şi autobuz.

Compania aerană United Airlines a anunţat că nu impune obligaţia purtării măştii de protecţie anticovid în zborurle din Statele Unite şi unele zboruri internaţionale, în funcţie de reglementările din ţările de destinaţie.

”Asta înseamnă că angajaţii noştri nu mai sunt obligaţi să poarte mască şi nici să impună acest lucru pasagerilor în majoritatea cazurilor. Ei pot să aleagă să poarte o mască, cu atât mai mult cu cât CDC continuă să recomande acest lucru puternic în transportul public”, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei, una dintre primele care au impus vaccinarea obligatorie anticovid angajaţilor săi.

Administraţia lui Joe Biden este supusă unei presiuni tot mai mari să relaxeze sau să anuleze purtarea obligatorie a măştii anticovid.

Aproximativ 20 de state, conduse de către republicani, şi mai multe companii aeriene mari au cerut ridicarea acestei măsuri în avion şi în alte mijloace de transport public.

Însă autorităţile federale au decis, săptămâna trecută, să prelungească purtarea obligatorie a măşti de protecţie cel puţin până la 3 mai.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a catalogat hotărârea judecătoarei Mizelle drept ”dezamăgitoare”.

”CDC continuă să recomande purtarea măştii în transportul public”, a subliniat ea.

Potrivit unui oficial de rang înalt de la Casa Albă, această hotărâre ”înseamnă că ordinul CDC de purtarea măştii în transportul public nu mai este în vigoare la ora actuală”.

Agenţia Securităţii Transporturilor (TSA) nu va impune respectarea acestei obligaţii, a declarat sub protecţia anonimatului acest oficial.

Departamentul american al Justiţiei, care ar putea face apel împotriva hotărârii, nu a reacţionat imediat.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite