John Bolton, fost consilier pe securitate naţională al lui Trump, recunoaşte la CNN că a planificat „lovituri de stat“ în alte ţări

0
0
Foto AFP
Foto AFP

Un fost consilier în probleme de securitate naţională al lui Donald Trump, John Bolton, recunoaşte că a ”participat la planificarea unor lovituri de stat” în afara Statelor Unite, relatează AFP.

John Bolton a făcut aceste declaraţii la CNN, comentând audierile publice ale Comisiei parlamentare ”6 ianuarie”, care anchetează luarea cu asalt a Capitoliului de către simpatizanţi ai miliardarului republican.

Un prezentator CNN a declarat că nu este nevoie ca cineva ”să fie strălucitor pentru a încerca o lovitură de stat”.

”Nu sunt de acord”, i-a replicat Bolaton.

”Ca unul care a ajutat la planificarea unor lovituri de stat, nu aici, dar, ştiţi, în altă parte, asta cere multă muncă”, a continuat el pe un ton natural.

John Bolton susţine astfel că asaltul de la 6 ianuarie 2021 nu a fost o tentativă de lovitură de stat a lui Donald Trump, care nu făcea decât ”să sară de la o idee la alta”.

Cunoscut drept un adept al războiului în diplomaţie, John Bolton, care a fost consilier în probleme de securitate naţonală al Casei Albe în 2018 şi a fost destituit de către Donald Trump în seprembrie 2019, nu a precizat la ce lovituri de stat se referă.

Însă el a evocat o tentativă de înlăturare de la putere, în Venezuela, a lui Nicolás Maduro, în 2019, de către liderul opoziţiei Juan Guaido, susţinut de către Statele Unite.

John Bolton, adeptul unei poziţii foarte dure, alături de neoconservatori, în privinţa Iranului, Afganistanului şi Coreei de Nord, a fost unul dintre arhitecţii invaziei Irakului, în 2003.

El face aceste declaraţii în contextul în care Comisia parlamentară de anchetă ”6 ianuarie” încercă să stabilească rolul lui Donald Trump şi al apropiaţilor acestuia în luarea cu asalt a Capitoliului de către susţinători ai fostului preşedinte republican.

SUA


Ultimele știri
Cele mai citite