Joe Biden îşi oficializează candidatura la Casa Albă şi începe cursa ca favorit
0Fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi-a oficializat joi candidatura la Casa Albă şi începe cursa ca favorit al învestiturii taberei democrate.
„Valorile fundamentale ale acestei naţiuni, rangul nostru în lume, chiar şi democraţia noastră, tot ce a făcut America este în joc. Acesta este motivul pentru care îmi anunţ candidatura la preşedinţia Statelor Unite“, a scris Joe Biden pe Twitter.
La 76 de ani, „Unchiul Joe“ este cel de-al 20-lea candidat la învestitura taberei democrate pentru duelul final cu contracandidatul republican şi al doilea cel mai în vârstă după senatorul Bernie Sanders, 77 de ani.
Biden a fost vicepreşedinte al SUA în perioada Barack Obama, ianuarie 2009 - ianuarie 2017. El a mai candidat de două ori la învestitura partidului său, în 1988 şi apoi în 2008.
El este văzut drept favorit de sondaje în ciuda unor acuzaţii că ar fi sărutat pe frunte şi pe umeri femei fără voia lor.
Nu şi-a prezentat scuze în urma acestor dezvăluiri, dar a recunoscut că este mai afectuos de felul său.
Principalul său contracandidat democrat este Bernie Sanders, care trebuie să recupereze şase puncte procentuale pentru a trece pe primul loc. Cei doi sunt urmaţi la mare distanţă de senatoarea de California Kamala Harris şi primarul oraşului South Bend (Indiana) Pete Buttigieg.
„Unchiul Joe“ urmează să-şi facă prima apariţie de candidat declarat lunea viitoare în faţa unor sindicalişti din Pittsburgh (Pennsylvania), un stat crucial din „Rust Belt“ care a votat în noiembrie 2016 pentru candidatul republican, Donald Trump, în detrimentul celui democrat, Hillary Clinton, o premieră din 1992 încoace.