Interzicerea avortului după 15 săptămâni de sarcină, propusă de un senator din SUA

0
Publicat:

Influentul senator republican Lindsey Graham a prezentat marţi un proiect de lege care ar interzice avortul pe întreg teritoriul Statelor Unite după 15 săptămâni de sarcină, care a stârnit proteste imediate din partea taberei preşedintelui Joe Biden, notează AFP.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

  Dreptul la avort se află în centrul dezbaterilor politice de la decizia Curţii Supreme din iunie, care a lăsat fiecare stat liber să-l interzică pe teritoriul lor, potrivit Agerpres.

Senatorul american Lindsey Graham, un apropiat al lui Donald Trump, a lăudat marţi meritele proiectului său de lege, insistând că oferă o soluţie „consensuală” asupra acestei chestiuni.

Interzicând avortul după 15 săptămâni, America „ar fi din punct de vedere federal la un nivel destul de coerent cu restul lumii”, a subliniat congresmanul din Carolina de Sud în cursul unei conferinţe de presă. El a dat în repetate rânduri exemplul Franţei, unde termenul pentru întreruperea voluntară a sarcinii este de 14 săptămâni.

„În general, este mai degrabă văzut ca un lucru bun să fii la fel de nesăbuit ca francezii", a glumit senatorul.

Textul prevede, cu toate acestea, să lase în vigoare toate interdicţiile privind avortul adoptate de o serie de state conservatoare de la decizia Curţii Supreme.

Deşi mai moderat decât multe propuneri republicane pe această temă, proiectul de lege le oferă conservatorilor posibilitatea de a-şi îndulci mesajul către alegătorii americani, majoritari în favoarea dreptului la avort, cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.

El a determinat reacţia imediată a taberei democrate, care mizează pe acest subiect pentru a-şi mobiliza baza în vederea acestor alegeri, tradiţional periculoase pentru partidul aflat la guvernare.

Textul „ar priva femeile de drepturile lor în toate cele 50 de state”, a denunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

„Nu vă faceţi iluzii: dacă republicanii au şansa, se vor asigura că vor adopta legi şi mai draconice decât acest proiect”, a adăugat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, citată de AFP.  

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite