Fiul cel mare al lui Donald Trump nu exclude să candideze într-o zi la preşedinţia SUA: „Această chemare există”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, care în prezent se ocupă de afacerile familiei, nu a exclus miercuri, 21 mai 2025, să candideze „într-o zi” la preşedinţia SUA, afirmând că „această chemare există”.

Donald Trump Jr , fiul președintelui SUA FOTO: FB
Donald Trump Jr , fiul președintelui SUA FOTO: FB

În timpul unei apariții un forum economic din Qatar, Donald Trump Jr.,  în vârstă de 47 de ani, a fost întrebat de un moderator dacă se gândeşte să candideze la preşedinţie şi să „preia frâiele” după plecarea tatălui său, potrivit reuters.

„Răspunsul este nu știu, poate într-o zi. Știi, această chemare este acolo. Voi fi întotdeauna foarte activ în ceea ce privește susținerea vocală a acestor lucruri”, a spus Trump Jr., referindu-se la idealurile mișcării „Make America Great Again” pe care tatăl său a construit-o.

Donald Trump Jr a apărut ca o forţă politică în sine. Reuters a raportat în noiembrie că el a fost cel mai influent membru al familiei Trump în tranziție, în timp ce tatăl său a construit cel mai controversat cabinet din istoria modernă a Statelor Unite.

„Cred că tatăl meu a schimbat cu adevărat Partidul Republican, cred că acum este partidul America First, partidul MAGA, oricum doriţi să priviţi”, a mai spus Donal Jr, vorbind miercuri la Forumul Economic de la Doha.

„Pentru prima dată în istorie, Partidul Republican are de fapt un rezervor de luptători pentru America First”, a adăugat Trump Jr.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite